Bella & Edward-Uita si Iarta

Uita si iarta

Oare ce s-ar fi intamplat daca Edward nu s-ar mai fii intors? V-ati gandit vreodata cum ar fi fost viata Bellei daca In amintirile ei, vampirii nu ar fi existat?

capitolul 1:reintalnirea

EPOV
A fost putin peste 2 luni de cand am vazut-o ultima data pe iubirea mea- Bella mea. Doua luni de cand am comis cel mai groaznic act pe care l-am facut vreodata. Am mintit, am plecat. Am convins-o ca nu am iubit-o. Niciodata nu am crezut ca va fi posibil, dar am facut-o. Am sperat ca ma va ierta, ca va merge mai departe. Spre cineva mai sigur, cineva uman. Adevarul a fost dur; nu am vrut sa se intample asa. Am vrut-o pentru totdeauna, pentru mine, si nimeni altcineva. Stiam ca nu mai pot rezista fara ea. Aveam nevoie de Bella. Cu fiecare secunda, aceasta necesitate crestea din ce in ce mai mult. Ma rugam ca ea sa fie cat de cat fericita cand o voi gasi. Am urat modul in care am ranit-o cand am plecat, dar am crezut ca e cel mai bine pentru ea. Dar nu mai pot s-o fac. Nu pot sa stau departe. Asa ca acum stiu, trebuie sa ma intorc si sa o implor sa ma ierte. Acum trebuie sa ma urasca, dar daca ar fi vreun mod sa ma ierte, as face bucuros orice mi-ar cere. Acum stiu ca nu as mai parasi-o niciodata.Imi faceam bagajul, incet, in ritmul unui om, incercand sa ma gandesc cum sa ma apropii de ea, sa-mi cer scuze. Cum as putea? Sigur ma va uri. Va tranti usa sau fereastra in fata mea. Dar trebuie sa incerc.Daca e necesar, voi incerca sa-mi petrec eternitatea incercand sa corectez cea mai mare greseala a non-vietii mele.
- Vin cu tine, am auzit o voce micuta in spatele meu.
- Nu, trebuie sa fac asta singur, inainte sa vada pe altcineva, i-am raspuns cu raceal a.
Trebuia sa-mi repar greseala inainte ca familia mea sa ajunga la ea.
-Poti vedea cum…? am incercat sa intreb, nefiind in stare sa-mi termin enuntul, dar Alice stia ce intrebam.
-Scuze. Nu te-ai decis inca ce vrei sa faci, si din nu stiu ce motiv, Bella este invaluita in ceata. E ciudat; devenisem sensibila la ea. Ma intreb daca…. Se opri, verificand viitorul.
Nu puteam sa-mi fac griji pentru asta chiar acum. Trebuia sa ajung la Bella.
- Bine. Poti veni, dar eu o vad primul.
- Deja am pregatit masina, a spus luandu-mi bagajul. Carlisle si Esme vor sta aici sa le spuna si celorlalti cand vor venii de la vanatoare. Sa mergem, avionul spre Port Angeles decoleaza intr-o ora. Desigur ca Alice pregatise deja totul
Intreaga calatorie cu avionul intre New Hampshire si Washington a fost plin de gandurile lui Alice cu ,, ti-am spus eu” ,,ti-am spus eu” si viziunile ei. Era ingrijorata, amandoi eram. Am decis cum sa ma apropii de Bella, desi viitorul era inca incert pentru ea. E ca si cand Bella era acolo, dar Alice nu o mai putea vedea. Cu trecerea timpului, am devenit doar mai ingrijorat.
Am aterizat in Port Angeles la pranz,intr-o sambata si am inchiriat cea mai rapida masina pe care o avea compania. Am accelerat spre casa Bellei, stiind ca tatal ei nu e acasa si rugandu-ma ca ea sa fie acolo.
Am stat in fata casei ei pentru cinci minute bune, in timp ce imi pregateam nervii sa faca ce trebuie. Puteam spune ca ea e acolo, singura. De aici eram capabil sa-i aud ritmul echilibrat al inimii si sa-i simt aroma delicioasa. Alice era ingrijorata, inca incapabila s-o vada, chiar daca eram apoape.
- Doar fa-o Edward. Du-te. Poate nu sunt capabila sa o vad, dar stiu ca te va ierta. Te iubeste.
Doar de as putea crede asa ceva.
- Ma iubea Alice, la trecut, am corectat-o.
- Ne va observa. Du-te acum,a comandat.
M-am dat jos din masina usor, am mers la usa ei si am batut, 3 mici batai.

BPOV
Mi-am petrecut dimineata facand curatenia si terminandu-mi temele. Era doar o alta placuta si innorata zi in micul orasel Forks. Viata mea a fost destul de complicata in ultima vreme, dar cat de cat fericita. De la accident, lucrurile au inceput sa reintre in normal. Am auzit o bataie la usa. Eram curioasa cine putea fi, nu asteptam musafiri.Mi-am facut drum prin bucatarie spre usa din fata.
Cu siguranta nu ma asteptam la asa ceva. Am deschis usa si am intalnit cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut vreodata. Erau de un auriu deschis, arsi de o pasiune adanca.
- Pot sa te ajut? Am intrebat, incercand sa fiu politicoasa cu acest baiat superb, nu, barbat- care statea pe treapta din fata casei. Imi simteam ritmul inimii accelerandu-se si obrajii devenind ca doi bujori.
-Bella, sunt eu. Am venit sa-mi cer iertare, a spus uitandu-se adanc in ochii mei, confuzia citindu-i-se pe fata.
-Aaaa.. scuze, nu te cunosc. M-am dat inapoi, la fel de confuza ca si el. Il stiam cumva dinainte de accident?De ce ar fi vorbit el cu mine, era incantator! Si oare pentru ce ar trebui sa-si ceara scuze?
-Bella, sunt eu, Edward. Bella, de ce spui asta? a impins usa. Deveneam putin agitata acum.
-Scuze, trebuie sa plec. Am inchis rapid usa acestui frumos strain. Inima imi batea cu putere,nervoasa. Am mers la telefon si l-am sunat pe Charlie.
-Bella, e totul in regula? A intrebat, vizibil ingrijorat.
-Da tata, sunt bine. Un tip a venit acasa si ma intrebam daca tu il cunosti. Parea ca ma cunoaste si tot incerca sa se scuze pentru ceva. Il puteam auzi respirand greoi in capatul celalalt. Devenea furios?
-A spus cum il cheama?
Da, cu siguranta furios.
-Zicea ca se numeste Edward, am raspuns. Ce este cu acest baiat de l-a facut pe Charlie atat de nelinistit.
-Bella, e totul bine, doar stai in casa. Voi fi acolo in 5 minute.
Inchizand repede cu un grabit ,,pa” ma facea sa ma intreb ce este cu aceasta reactie ciudata. Intorcandu-ma la curatenie ma gandeam intruna la Charlie si la acest misterios baiat.

capitolul2: adevarul

alicexz

EPOV

Mi-a trantit usa in fata. Cu siguranta meritam mult mai rau decat atat,dar s-a purtat ca si cand nu ar fi stiut cine eram.Cea mai rea parte era ca o cunosteam pe Bella. Nu este o actrita atat de buna. Nu se prefacea, chiar m-a uitat. Cred ca vorba ,, ai grija ce-ti doresti” este adevarata.

Am ramas acolo, cu gura cascata de uimire, ingropat in soc si depresie, holbandu-ma la usa inchisa. Am auzit-o pe Bella telefonandu-i repede lui Charlie. Habar nu avea cine eram. Ce s-o fi intamplat cat am fost plecat?

-Edward! tipa Alice in capul meu. M-am intors spre masina si am vazut Cruiserul lui Charlie apropiindu-se de casa. Gandurile lui nu erau deloc pasnice, un amestec intre furie si ingrijorare. De-abia puteam sa le inteleg.
Charlie a parcat pe aleea din fata casei si a iesit din masina trantind portiera. Eram nervos si ma plimbam intre masina mea si el, dorind sa stiu ce se intampla cu Bella.
-Du-te departe, foarte departe baiete, chiar acum. Meritam mai rau decat sa fiu alungat, dar trebuia sa stiu ce e in neregula cu Bella.
-Domnule, am zis, incercand sa fiu politicos in ciuda nelinistii mele. Imi pare rau, dar nu pot sa fac asta. Ce e cu Bella? De ce pare ca nu stie cine sunt? am intrebat mai anxios ca niciodata.

Am vazut crampeie din amintirile lui Charlie. Bella, carata in casa, soptind ,,a plecat”.Bella, tipand in somn si Charlie incercand sa-i indeparteze cosmarurile. Bella, intr-un acces de furie, in timp ce Charlie si Renee incercau s-o convinga sa se mute cu mama ei in Florida. Si ultimul, cel mai groaznic, un accident. Bella si Charlie conducand spre casa, loviti dintr-o parte de un sofer beat,masina aterinzand intr-un copac. Bella, stand pe un pat de spital, trezindu-se, dar fara nici o amintire.

In ciuda furiei, a reusit sa-mi raspunda:
-A fost un accident de masina. Conduceam spre casa dupa ce am lasat-o pe mama ei la aeroport. Am fost loviti de un sofer beat, iar partea Bellei a ajuns intr-un copac.
Era vizibil foarte greu pentru el sa spuna toate asta, in timp ce priveam imaginile din capul lui.
-A stat in spital inconstienta apoape o saptamana. Cand s-a trezit, nu si-a putut aduce aminte aproape nimic. Doar esentialul. A fost capabila sa mearga din nou la scoala, sa-si faca prieteni. Si se pare ca e fericita. Dar stiu ca e asa deoarece nu-si aduce aminte DE TINE. Furia revenise acum, iar durerea mea nu fusese atat de mare niciodata. Nu isi aminteste de existenta ta, de faptul ca ai parasit-o. Ceea ce este bine, deoarece n-am mai vazut-o niciodata atat de indurerata.
Mai multe amintiri cu Bella dupa ce am plecat treceau prin capul lui. N-am crezut niciodata ca am ranit-o atat de mult. Durerea si vinovatia cresteau din ce in ce mai mult.
-Nu te voi lasa sa-i faci asta din nou. Nu stiu de ce esti aici, s-au cat timp vei ramane, dar te avertizez, stai departe de ea! Memoria ii revine din cand in cand si daca o voi vedea retraind toate momentele, o sa te omor. M-a privit direct in ochi, Nu aveam nici o indoiala ca a vorbit serios.
-Cuvintele nu pot exprima cat de rau imi pare pentru ce am facut si pentru ce s-a intamplat, domnule.Dar o iubesc si am indurat tot atat de multa durere, va asigur. Nu pot sta departe de ea. Niciodata nu mai spusesem ceva mai adevarat. Gandurile lui oscilau, vazand cat de serios eram
-Stai departe, a fost singurul lui comentariu in timp ce se indrepta spre casa.
M-am intors in masina si Alice ramasese fara cuvinte, chiar si in ganduri. Ne-am grabit spre casa noastra din Forks, nesiguri de ceea ce vom face.
- Imi pare rau Edward, n-am vazut. Imi pare rau.
Am dat doar din cap. Stiam ca i-am spus sa nu se uite, nu ca as fi putut s-o opresc daca ea ar fi vrut. Nu puteam s-o invinuiesc pe Alice pentru greseala mea.
Alice l-a sunat pe Carlisle sa-i spuna toata povestea. Nu puteam retrai totul, asa ca m-am dus la vanatoare, sa-mi limpezesc mintea. Din pacate, nu am putut sa nu ma gandesc la accidentul Bellei, trairile lui Charlie si… vinovatia mea. Gandindu-ma cum sa fac totul bine, m-am intors acasa, dar Alice ma astepta in Porsche.
-Ok, evident, ai incurcat-o. Si se pare ca inca nu te-ai decis ce sa faci. Deja am vorbit cu Carlisle si am decis ca nu te putem lasa sa incurci situatia si mai tare. Alice isi ascundea gandurile fata de mine; cu siguranta avea un plan. Carlisle si restul se reintorc aici. Ne intoarcem la liceul din Forks. Si tu, tu ai s-o recastigi pe Bella. Carlisle a zis ca lucrurile familiare o pot face sa-si recapete memoria si tu ai putea s-o ajuti. Si chiar daca nu poti, Bella e tot Bella, deci poti s-o faci sa se reindragosteasca de tine. Dar Edward,s-o faci bine, ea nu trebuie sa stie niciodata ca tu ai plecat.
Ma gandeam la planul lui Alice. In momentul de fata chiar nu aveam idei mai bune sau alte optiuni. Dar la fel de mult cat mi-as dori sa am un nou inceput cu Bella, oricat de perfect ar suna, imi doresc ca ea sa-si aminteasca de mine .
- Si ce se va intampla cand memoria ii va reveni si dintr-o data isi aminteste ca am plecat?Cum crezi ca va reactiona? Trebuie sa-si aminteasca de mine!
-Isi va aminti Edward. Stiu ca inca nu pot vedea, dar isi va aminti. Puteam doar sa sper.

capitolul 3: Prima zi de scoala

BPOV

Dupa vizita neobisnuita a acelui baiat ciudat, Charlie si-a luat weekendul liber si a stat cu mine. A fost un weekend tare jenant. Cred ca se uita dupa cineva care ar fi trebui sa apara, dar n-a mai facut-o. Nu eram sigura ce este mai exact in neregula. Continuam sa fiu confuza si curioasa fata de acest Edward care a venit la usa mea. L-am intrebat pe Charlie daca ar fi trebuit sa-l stiu, dar singurul lucru pe care mi l-a spus a fost ca ar fi bine sa-l uit, ca totul a fost o greseala. Dar nu am putut sa mi-l scot din cap.
A doua zi m-am trezit transpirata toata dupa un vis ciudat. Visul era familiar,desi nu-mi aminteam sa-l mai fi avut. A nu-mi aminti ceva nu era nimic nou. In acest vis eram in padure, aproape de mare. Puteam simti aerul sarat al oceanului. Edward era acolo, zambindu-mi.
-Bella, vino, Bella, imi spunea zambind.Dintii stralucitori ii strafulgerau amenintator. Pielea ii stralucea usor printre copaci, in lumina pala a soarelui.
-Vino cu mine Bella, de-abia mi-a soptit din nou. Am inceput sa alerg spre el, dar nu ajungeam mai aproape si dupa aceea, a disparut. M-am trezit gafaind.

Visul s-a repetat si duminica noapte inainte de scoala. Ma simteam epuizata; pierdusem atat de mult somn cu aceste visuri. Pur si simplu nu mi-l puteam scoate din cap pe acest Edward, chiar si cand conduceam luni spre scoala. Ma intrebam daca el ar putea fi acolo.

EPOV

A fost cel mai lung weekend din viata mea, fara a vedea sau a auzi din nou de Bella, chiar daca eram atat de aproape, eram totusi atat de departe. Alice si Carlisle mi-au interzis sa o vad dormind si mi-au zis sa astept. Intreaga familie era inapoi pana duminica dimineata. Gandurile lor ma bombardau cu un milion de mile pe minut. Pur si simplu le-am blocat si m-am concentrat asupra zilei de luni. O sa fiu cu Bella la toate orele, in speranta ca isi va aduce aminte. Dezavantajul este ca daca isi recupereaza memoria, s-ar putea sa ma urasca pentru totdeauna.

In sfarsit, luni a venit si am asteptat in parcare zgomotoasa camioneta a Bellei. Cand a aparut, Bella arata de parca nu ar fi dormit. Zambea la prietenii ei, dar ceva din ochii ei imi spunea ca nu e atat de fericita.

Nu m-a observat, dar se parea ca se uita in jur dupa cineva. Poate eu? Misca-te Edward, o vei vedea in clasa, se gandea Alice, tragandu-ma dupa ea. Am mers la ora de engleza si am luat loc in spate, singurul loc liber din clasa. Toti elevii se intrebau de ce m-am intors si daca stiam despre accidentul Bellei. In gandurile lor o vedeam pe Bella dupa ce am plecat, mergand ca un zombie, lipsita complet de orice emotie. Am vazut-o si dupa accindent. Nu pot sa cred cate stricaciuni am cauzat.

Bella a intrat in clasa cu Angela Webber, pareau bune prietene acum. Angela se uita la mine, Oara ar trebui s-o intreb despre el? Nu pare ca si-l aminteste.Aratau atat de bine impreuna. Complet indragostiti, dar a plecat. Ma intreb daca isi va aduce aminte.

Macar de-ar fi stiut numai Angela. Ceilalti elevi pareau ca nu ma plac, nu ca asta ar fi fost ceva nou, si cativa erau nemultumiti pentru ca am ranit-o atat de mult pe Bella. In special Mike Newton care era dezgustat de mine. A incercat sa-i castige inima Bellei cand eu nu eram prin preajma. Dar inca o data, ea nu l-a acceptat. Asta-i Bella mea.

Profesoara a intrat in clasa si vazandu-ma, pur si simplu a anuntat:
- Bine ai revenit, domnule Cullen.
-Multumesc,am zis, ochii mei si ai Bellei intalnindu-se cand ea si restul clasei s-au intors sa ma priveasca.Toti se uitau la mine si la Bella, confuzia fiind evidenta pe fata ei. Pulsul inimii i se accelera cand m-am uitat in ochii ei ciocolatii. S-a intors inapoi. Probabil ca am ,,zapacit-o”, asa spunea inainte.

Restul orelor au trecut cam la fel. Nu am avut sansa sa vorbesc cu ea, tot timpul fiind ocupata cu prietenii ei. Era evident ca o protejau. O protejau de mine. Doar Angela avea un gand mai pasnic,intrebandu-se daca sa ne ajute sa fim din nou impreuna. Dar nu si-a pus gandul in practica.

Pranzul a fost o tortura. Eu si Alice am stat singuri, la vechea noastra masa. Nu a trebuit sa ma intrebe cum mi-a mers, stia deja. I-am zis in schimb de celelalte ganduri, de cel al Angelei. Poate Angela ne poate ajuta. Intotdeauna a fost de treaba, Alice se gandi. Dar imi doream ca Bella sa-si aduca singura aminte. Imi doream sa ma iubeasca din nou.

BPOV

Lunea asta a fost tot atat de ciudata ca si weekendul. Toata lumea parea sa-l cunoasca pe acest Edward Cullen, dar eram reticenta si nu vorbeam despre el. Nu am avut sansa sa ii vorbesc, chiar daca imi doream. Era chiar curios ca el avea fiecare ora cu mine. Nu eram sigura ce sa cred despre el, despre ochii aceia de caramel, dumnezeiesc de perfecti. Am incercat sa nu ma gandesc asa de mult la el, dar nu m-am putut abtine.

La ora de biologie a seniorilor, a stat la distanta de doar un scaun. Doar Ben Cheney ne despartea. Era foarte ciudat, de parca exista un magnet care ma facea sa-mi doresc sa-l imping pe Ben de acolo si sa ma apropii de Edward. Ceva se intampla cu memoria mea, era o familiaritate stranie. Mi-am alungat gandul, incercand sa nu devin obsedata de el, dar fara succes. Restul saptamanii a fost aproape la fel. Eram in continuare confuza de Edward. Vream sa-l intreb pe Charlie in legatura cu el, dar am lasat-o balta. Ceva imi spunea sa nu-l intreb. Am continuat in fiecare seara sa am acelasi vis, dar niciodata nu l-am putut atinge pe Edward. Nu stiam ce sa ma mai fac. Totodata, am continuat sa fiu ingropata in ganduri de fiecare data cand se apropia de mine. Simteam familiaritatea, fericirea si tristetea in acelasi timp. In viata mea n-am mai fost atat de confuza, nici macar cand m-am trezit dupa accident.

Joi a vorbit cu mine pentru prima data de cand a aparut acasa. Nu numai ca a vorbit cu mine, ci m-a si salvat de neindemanarea mea. Orele se terminasera si ma intorceam la camioneta parcata la cateva locuri distanta de Volvo-ul lui stralucitor. Am alunecat pe o bucatica de gheta cand am simtit doua maini reci, ca de piatra, prinzandu-ma din spate. Am simtit ca alta amintire m-a lovit. A fost foarte puternica; o amintire cu el,aproape de pamant, mainile lui tinandu-ma de talie, sunetul strident al unei camionete albastre langa mine. Viziunea a palit la fel de repede cum a aparut.

-Bella, numele meu suna atat de bine spus de vocea lui de catifea. Trebuie sa fii mai atenta. Inima imi batea cu putere si ceva dinauntru imi spunea ca el o putea auzi.
-Aaaa, mersi, multumesc, m-am balbait eu. Mi-a dat drumul, chiar daca nu vream, si m-a intors ca sa-i pot vedea ochii. Am fost zapacita pentru un moment, mintea mea era goala. Asigurandu-ma ca pot sa stau pe picioarele mele, am zis repede:
-Trebuie sa plec. M-am urcat in masina si am pornit, sigura fiind ca el inca se mai holba la mine.

capitolul 4:Prima amintire

EPOV

In weekend n-am avut nici o sansa sa vorbesc cu Bella. Se pare ca prietenii ei incercau sa o tina departe de mine cu orice pret. Carlisle mi-a zis sa o iau incet, in speranta ca memoria ii va reveni, asa ca nu am avut voie sa ma strecor peste noapte in camera ei. Joi, dupa scoala, am urmarit-o pe Bella in parcare, intreptandu-ne amandoi spre masini. Am vazut gheata inaintea ei si am vazut-o alunecand.Am prins-o repede, nepermitand sa fie ranita din nou si se pare ca ea a inghetat pentru un moment in bratele mele; nu doream sa le mai paraseasca vreodata.
- Bella, trebuie sa fi mai atenta. Numele ei suna ca un alint pentru mine, vream doar sa o imbratisez.
- Uhh, mersi, multumesc, a soptit. Am ridicat-o si instantaneu m-am pierdut in ochii ei. Trebuie sa plec, mi-a zis repede dand buzna in masina. In timp ce o priveam plecand, Alice a venit la mine.
- Are programare la doctor, sa-si verifice capul. Acolo se indreapta.
- Du-te daca vrei sa o spionezi. Dr Gerandy e plecat, Carlisle se va ocupa de ea.
- Mersi Alice, si am plecat repede spre padure, indreptandu-ma spre spital.
Am ajuns inaintea Bellei, asa ca m-am dus imediat in cabinetul lui Carlisle. Am intrat direct, fara a mai bate, dar nu imi pasa. Stiam din gandurile auzite ca Carlisle nu era ocupat.Alice a sunat, s-a gandit. Normal ca a facut-o. Edward, poti sa stai aici, dar nu iti face simtita prezenta. Vorbea parintesc, dar in stilul medicilor in acelasi timp. Cunostea prea bine cazuri ca ale Bellei, asa ca nu o puteam coplesi. Iesi din cabinet ca sa o intalneasca pe Bella, lasandu-ma pe mine aici sa-i spionezi gandurile.
Cand a intrat in spital, asistenta a salutat-o. Avea programari lunare din cauza gravitatii traumatismului. Au devenit mai rare cu trecerea timpului, dar starea ei nu se schimbase prea mult. Amintirile ii erau incetosate, dar era sanatoasa.
Asistena i-a explicat schimbarea doctorilor, iar Carlisle a venit sa o intampine. Momentan era impresionata, probabil de frumustea lui vampirica, apoi ceva ii strafulgera mintea; era aproape imposibil sa stii ce emotii ii trezise.Soc? Sau recunoastere? Cat mi-as fi dorit sa-i pot citi mintea chiar acum!
-Ei bine Bella, sunt dr. Cullen, Iti cunosc foarte bine cazul, asa ca daca ma urmezi, vom merge sa-ti fac niste teste. Carlisle i-a pus o mana pe umar, ghidand-o spre camera de examinare. Era evident mult mai pritenos cu ea decat cu ceilalti pacienti, dar inca profesional. Nici macar nu a tresarit la atingerea lui rece -ciudat, multi ar fi facut-o.
Carlisle ii facuse niste teste, observand ca totul e in regula si continuand cu intreabrea care era pusa la fiecare vizita.
-Deci Bella, cum te-ai adaptat la scoala?
-Totul este foarte bine. Prietenii mei nu par deranjati ca nu ii mai tin minte. Esentialul este inca aici, numai ca am nevoie de o mica reimprospatare din cand in cand, mi-a explicat.
-Bine. Iti revin amintiri, poate una mai speciala? Stiam ca o intreaba asta pentru binele meu, incercand sa afle daca isi aduce aminte de mine.
S-a uitat repede in alta parte.
-Nu, i-a spus, mintea. O stiam si o stia si Carlisle. Dar fiind o persoana onesta ca intotdeauna, si-a corectat declaratia:
-Adica, cel putin asa cred, poate…dar nu sunt sigura.
-Ai sa-mi spui ceva in mod special? Eram atat de recunoscator lui Carlisle in acest moment. Stiam din gandurile lui ca spera sa fiu eu.
Se uita la el, drept in ochi, si dupa aceea isi muta privirea din nou.
-Nu. Nu e nimic, a spus.
-Atunci e bine, daca ai dureri de cap ia niste Tylenol. Se pare ca te recuperezi destul de bine. Era dezamagit ca nu i-a zis nimic, dar o putea citi la fel de bine ca si mine. Imi pare rau Edward.
-Multumesc dr. Cullen, si se indrepta spre usa. Deodata se opri si se intoarse.
-Umm, nu sunteti ruda cu Edward Cullen nu? l-a intrebat. Eram sigur ca daca inima mea ar fi batut, ar fi facut-o cu un milion de mile pe minut.
-Defapt este fiul meu. L-ai cunoscut? E de varsta ta. Carlisle era plin de speranta din nou, la fel cum eram si eu.
-Ceva de genu’. Trebuie sa plec . La revedere! s-a intors si a iesit in viteza.
Carlisle se intoarse in birou gandindu-se la reactiile ei. Ne-am intalnit ochii cand a intrat, gandindu-ne la acelasi lucru. Trebuia sa aflu ce isi aducea aminte despre mine.

BPOV.

Am plecat din biroul doctorului repede cat sa nu fie periculos pentru mine. Ei doi erau inruditi. Atingerile reci. Amintirea care mi-a strabatut mintea, dar de care nu eram sigura. Edward Cullen imi reinvie amintirile? Cum de il stiam?
In timp ce ma gandeam la toate indiciile si intrebarile si ii faceam cina lui Charlie, mi-am dat seama ca eu cantam. Cantecelul imi venise in minte de nu stiu unde; suna mai mult ca un ciripit. Era un cantec frumos, dar nu imi dadeam seama de unde il stiu. A fost blocat in mintea mea toata cina si pe parcursul temelor. Asa ca dupa ce mi-am terminat treaba si refrenul din minte, m-am dus in camera mea si mi-am scos mica, dar buna colectie de CD-uri. Am sarit de la un CD la altul sperand ca ceva sa semene cu cantecul din mintea mea, dar nu am gasit nimic.
Era trecut de 11 si jumatate si eram epuizata, asa ca m-am schimbat repede lasand in urma mea o gramada de CD-uri pe podea. Inca mai aveam cantecul in minte, ma intreabam daca o sa mai am acelasi vis. Foarte ciudat, se pare ca am avut o idee proasta.

Weekendul acesta a fost unul insorit, o raritate in Forks. Imi terminasem toate temele de sambata, asa ca aveam restul weekendului la dispozitie. Am stat afara la soare, citind romanele din colectia mea preferata de Jane Austen. Din nu stiu ce motiv, simteam ca ceva ma urmarea. M-am uitat in jur, dar nu puteam vedea prea departe in padure. Incercand sa-mi alung paranoia din cap, m-am intors la cartea mea, cantecul repornind iar si iar.
Dimineata de luni a venit repede in timp ce ma pregateam de scoala. A trebuit sa ma grabesc spre ora de Engleza ca sa nu intarzii. Mi-am facut drum dizgratios spre locul meu, incercand sa fiu atenta la ora.
Zilele au trecut repede, o alta saptamana la scoala, exceptand energia ciudata din jur cand Edward Cullen era in preajma mea. Ma gandeam la scurta lui vizita de saptamana trecuta, incercand sa fac legaturi. Dar memoria mea era goala, doar un sentiment ca e mai mult acolo.

-Deci Bella, Angela se apropie de mine joi dupa ore, cum a fost saptamana asta?
-Bine, Angela, doar o alta saptamana de scoala, stii? Dar a ta?
-Oh, la fel. Parea ca vrea sa-mi spuna mai mult decat atat. Ai vorbit mult cu Edward Cullen?
Aveam dreptate. Oare imi va explica in sfarsit ce e cu acest baiat?
-Nu. Nu chiar. Trebuia? am intreabat.
-Ei bine, te-am vazut ca l-ai observat si ma intrebam daca s-a intamplat ceva? m-a intrebat inocent.
-E chiar greu sa nu-l observi, am glumit, numai ca era adevarat. E ceva ce ar trebui sa stiu despre el?Ceva ce nu imi amintesc, Angela? Eram atat de curioasa. Niciodata nu-mi mai dorisem atat de mult memoria inapoi.
-Nimic ce as putea sa-ti spun, si ridica din umeri. E dragut. Poate ar trebui sa-i dai o sansa.
O sansa la ce? De cand vorbea Angela codat? Inainte sa-i pot raspunde, a strigat repede:
-Trebuie sa plec! Ne vedem mai tarziu, si a fugit la Ben Cheney, iubitul ei.

Am plecat acasa, unde am avut parte de o cine linistita, pierduta din nou in ganduri. Mai tarziu ma intrebam de ce toate gandurile era legate de el? M-am asezat pe pat, cantand misteriosul meu cantecel. Melodia ma calma foarte mult in ultima vreme. Imi strangeam cicatricea ciudat de rece, in forma de semiluna de pe bratul drept; un tic nervos pe care nu stiam sa-l fi avut inainte.

M-am uitat in jos la mana, o alta viziune trecandu-mi atat de repede prin minte incat era greu sa o prind.Un studiou de balet din Pheonix, eu pe jos si un inger cu voce de catifea spunand:,, O voi face sa dispara, Bella. Voi face durerea sa dispara. Asta a fost totul.

EPOV
Am stat ascuns tot weekendul din cauza soarelui. Stiam ca ei inca ii mai place soarele, deci ar trebui sa fie pe afara. Ca sa scap de gandurile familiei mele, m-am dus la vanatoare…intensiv.
Duminica nu am putut rezista si am mers in padurea din jurul casei ei, numai ca sa-i aud ritmul linistit al inimii. Am vazut-o in timp ca m-am apropiat incet, era afara. Parul ingerului meu stralucea in soare, iar ascuns de el, era o carte mare. Nenorocitul de soare! Nu ca nu as fi putut sa ma apropii de ea acum, dar va crede ca sunt un urmaritor. Ceea ce eram.. oarecum. Gandurile mi s-au oprit instantaneu cand i-am auzit vocea moale, catifelata.
Canta pentru ea. Fredona cantecele familiare pe care nu le mai cantasem de trei luni. Cantecul ei de leagan. Daca as fi putut plange, as fi facut-o.Trebuia sa-si aminteasca, cel putin inconstient,cantecul ei de leagan. Cel mai pretios sunet de la cea mai importanta femeie din lume. Instictiv, am facut un pas in fata, sa merg la dragostea mea, dar m-am oprit, deoarece stiam ca nu puteam sa fac asta. S-a uitat imediat in padurea ce o inconjura. Pentru o secunda puteam sa jur ca s-a uitat direct in ochii mei. Dar a cascat, si-a miscat capul incetisor, si s-a intors la cartea ei.
-Te iubesc, Bella mea, am soptit in vant.
In cele din urma ea a plecat in casa sa-i gateasca cina lui Charlie, iar eu m-am dus in acasa. Stiam ca trebuie sa ma imbarbatez, sa vorbesc cu ea. Trebuia sa o fac perfect. Toata saptamana am planuit cum sa-i aduc memoria inapoi. Si daca nu isi va aminti, ii voi recastiga inima. Cat ma jucam eu in minte mea, stiam ca o sa am nevoie de ajutor. In momentul cand am avut gandul, Alice era in camera mea, gandind pentru ea ,, Ti-am spus eu”. Ei bine, macar ma va ajuta.

Saptamana a trecut chiar prea repede in timp ce imi faceam planurile. Stiam ca eu si Alice nu puteam face nimic, asa ca voi vorbi cu Angela Weber, in speranta ca imi va acorda serviciile ei mentale.

M-am dus la ea dupa ora ei de matematica, joi, cand era singura. Nu eram sigur cum sa fac asta, asa ca mi-am pus cea mai blanda fatada umana si am vorbit:
-Buna, Angela.
S-a uitat in sus, uimita. Dupa ce inima i-a revenit la normal, a spus:
-Buna, Edward, te pot ajuta? era mult prea draguta.
-Defapt, speram sa…si am inceput sa-i explic cat de rau imi pare ca am lasat-o pe Bella, si ca vroiam cu disperare sa indrept lucrurile. Niciodata nu ma mai deschisesem inainte atat de mult in fata unui om, altul decat Bella, dar stiam ca Angela era cea careia puteam sai spun tot. Am intrebat-o daca putea sa vorbeasca cu ea despre mine, dar in sensul bun, sa incerce sa vada daca isi aminteste ceva despre mine. Angela, prin gandurile ei putea spune daca ma considera sincer sau nu si mi-a zis ca va incerca sa faca tot ce poate. Multumindu-i foarte mult, am plecat.
Am reusit sa prind conversatia Bellei cu Angela, dupa scoala, in acea zi. Bella era suspicioasa, dar asta era de asteptat. Era aceeasi Bella curioasa care observa orice. Eram bucuros ca m-a observat si ca imi acorda atentie. Aveam sperante mai mari pentru ziua de maine, in sfarsit voi avea o sansa.

Ziua urmatoare a decurs bine, Bella parea fericita, mai mult pentru ca era vineri si programarea la doctor fusese anulata. Era bine si chiar nu avea nevoie de ea. La sfarsitul zilei am lasat-o sa o ia inainte si dupa aceea am discutat cu ea langa camion:
-Bella, am spus, inima fiindu-i neregulata cand s-a intors spre mine.
-Buna, mi-a raspuns simplu. Ma intreb daca am zapacit-o. Dar nu ma puteam abtine, trebuia sa ma uit in ochii ei. Trebuia sa-i spun cumva ce simt, fara cuvinte.
-Vream sa-mi cer scuze pentru vizita la tine acasa de acum cateva saptamani, dar nu eram sigur ca…nu am mai continuat, dar a dat din cap in semn ca a inteles. Dar oricum, imi dau seama ca imi cer scuze prea tarziu, asa ca vreau sa ma revansez. Poate sa explic, daca as putea.
Arata confuza, insa avea ochii foarte determinati. Am asteptat cateva momente, dar care pareau ore, asteptand un raspuns de la ea.
-OK. Nu tebuie sa faci asta, desi…s-a uitat in jos,imbujorata, ascunzandu-si ochii de mine.
Nu mai puteam rezista. Mi-am trecut delicat degetele peste obrajii ei , delectandu-ma cu caldura lor, chiar daca numai pentru o secunda.
-Vreau, am spus uitandu-ma in ochii ei, umpluti cu tristete. Ce e in neregula? am intrebat, dorind sa-i iau toata durerea.
-Eu, eu doar imi doresc sa-mi amintesc. Simt ca trebuie, mi-a raspuns cu tristete in voce.
-Lasa-ma sa te iau eu maine, vreau sa-ti arat ceva. Te iau la 10? fiecare particica din mine era in flacari, eram nerabdator, speram sa spuna da.
A dat pur si simplu din cap si a urcat in camioneta, lasandu-ma sa ma intreb ce ganduri treceau prin frumoasa ei minte.

capitolul 5: Poienita

BPOV

Era vineri. Nu aveam nici o programare la doctor asa ca eram fericita. Ziua a trecut repede, singurele ganduri din mintea mea fiind despre conversatia cu Angela, noile mele amintiri si Edward. Totul era acum despre Edward. Era ca un fel ce magnet ciudat care ma atragea. Era ridicola aceasta presupunere, normal. De ce cineva atat de perfect si minunat ar vrea sa faca ceva cu mine? Si daca printr-un fel sau altul ne cunosteam, de ce nu mi-a spus?
M-am gandit ca aceste intrebari vor ramane fara raspuns, cand am aflat ca gandeam total gresit.
Mergeam spre masina mea, dupa ore, gata sa ma duc acasa sa ma relaxez, cand i-am auzit vocea catifelata chemandu-ma:
-Bella, mi-a spus, cand m-am intors sa ma uit in ochi lui luminosi, ca de aur.
-Buna, a fost raspunsul meu inteligent.
-Vroiam sa-mi cer scuze, in legatura cu vizita mea de acum cateva saptamani, dar nu stiam ca… a tacut, iar eu am incuviintat. Stiam la ce se referea. De ce se scuza si de ce acum?Nu era vina lui: Dar oricum, imi dau seama ca aceasta scuza vine prea tarziu si vreau sa ma revansez fata de tine. Poata sa explic, daca as putea.
Nu ar trebui sa se simta vinovat si nu era nevoie sa se revanseze deloc. Eram mai confuza ca niciodata, dar ceva in mine s-a aprins, iar acum eram determinata se rezolv acest mister.
-OK. Nu trebuie, desi…inima imi batea repede si incepeam sa rosesc.
Doar ca Edward era mult prea frumos si nu-mi datora nimic. M-am uitat in alta parte, incercand sa-mi ascund rusinea. Dupa i-am simtit degetele reci, tari, dar netede, mangaidu-mi delicat obrajii. M-am uitat la el, dorindu-mi atat de mult memoria inapoi!. Stiam ca trebuia sa il cunosc dinainte.
-Vreau. Ce e in neregula?
-Eu, eu doar imi doresc sa-mi amintesc. Simt ca ar trebui, am raspuns mult prea sincera. Avea legatura cu modul in care se uita la mine, nu puteam spune altceva decat adevarul.
-Lasa-ma sa te iau eu maine, vreau sa-ti arat ceva. Te iau la 10? Nu mai puteam raspunde, nu stiam ce sa zic. Angela a zis sa-i dau o sansa, si vroiam asta. Dand din cap m-am intors la masina si am plecat.

In seara aceea la cina, Charlie a anuntat ca a2a zi va pescui si dupa aceea isi va petrece ziua in La Push, vizionand un eveniment sportiv. Nu am fost atenta la detalii, numai ca el va pleca si nu va trebui sa-i explic intalnirea mea cu Edward Cullen. Din nu stiu ce motiv, am avut inca un moment de deja vu. De ce erau atat de dese in ultimul timp?
Am avut probleme cu somnul, mult prea nelinistita in legatura cu activitatile din ziua urmatoare. Cand am adormit in sfarsit, am avut din nou un vis ciudat. In acesta eram in padure, Edward era acolo din nou, si la fel ca in celelalte vise si-a dezvaluit zambetul lui amenintator. Am incercat din nou sa-l urmez si chiar am reusit de data aceasta.. L-am urmat intr-o poienita frumoasa, unde pur si simplu a declarat:
…si astfel leul sa indragostit de miel… dupa asta m-am trezit.
Era opt cand m-am trezit din visul meu asa ca am sarit din pat direct la dus. M-am imbracat casual,nefiind sigura unde ar fi putut sa ma duca la ora 10 dimineata. O pereche de blugi, un tricu si perechea mea preferata de Converse. Mi-am lasat parul pe spate, lasandu-l sa-mi inconjoare umerii. Nu conta cat de mult ma straduiam, imi va fi greu langa el.
Am mancat micul dejum incet, in timp ce citeam o carte ca sa mai treaca timpul.La 10 fix, am auzit trei ciocanituri la usa. Inima a inceput sa-mi bata repede.

EPOV

Am ajuns exact la 10 fix, cu toate planurile puse la punct. Alice m-a reasigurat ca totul va fi bine, in ciuda micului scut mental pe care Bella il cauza. Carlisle ma avertiza sa fiu grijuliu. Isi facea griji pentru starea ei mintala. Nu era nebuna, stia si el asta, dar nu voia sa-i cauzeze si mai mult stres. Nu eram ingrijorat, stiam ca planul meu era perfect. S-a asigurit Alice ca asa va fi.
Am sosit chiar la 10. Am auzit un zgomot din bucatarie al unui scaun tras si pasi moi si repezi in timp ce se apropiau de usa. Dintre toate,cel mai important, frumosul ritm al inimii ingerasului meu accelerandu-se. Speram ca e din cauza mea, ca inca mai aveam acel efect bizar asupra ei.
-Buna dimineata, am spus politicos cand a deschis usa.
-Buna dimineata, mi-a raspuns cu un zambet.
A inchis usa in urma ei si am mers spre masina.Am mers sa-i deschid portiera, iar ea s-a imbujorat, uitandu-se in jos.Alunecand pe locul meu, vream sa plec la drum cat mai repede. A vazut cat de repede mergeam, asa ca bataile i s-au accelerat:
-Doamne Sfinte! Chiar asa de grabit? a intrebat sarcastic.
-Scuze, cred ca sunt doar dornic. Asa e mai bine? am incetinit la 80. Uram sa merg incet.
-Mult mai bine.
Am chicotit in liniste.Era usor sa-mi dau seama ca tot nu-i placea viteza. Doream sa o ating, sa o tin, sa-i spun orice. Trebuia sa fiu doar rabdator. Nu era exact cea mai mare specialitate a mea. Am fost mult prea rabdator in astea 2 saptamani. Aveam nevoie de ea acum.

Am tras pe dreapta la marginea drumului, chiar langa poteca. Am iesit si i-am deschis usa.
-Cum ai ajuns asa de repede? ma privi suspicioasa. In graba mea am uitat, si mi-am folosit viteza de vampir.Da, mult prea usor de uitat.
-Cred ca nu ai fost atenta. Am ras, sperand ca nu va mai spune nimic. Din fericire nu a spus.

Am inceput sa o conduc prin padure, ignorand potecuta complet. S-a oprit in spatele meu, dar inainte de a intreba, i-am promis:
-Nu te voi lasa sa te pierzi. Crede-ma.
Ea a dat din cap:
-Condu-ma, arata cu mana spre padure.

Am mers aproape toata ziua intr-o liniste placuta. Simteam ca e adancita in ganduri, asa ca nu doream sa o deranjez. Mai ales daca isi aducea aminte de mine. Cand facusem aproape trei sferturi din drum m-a intreabat:
-Nu vreau sa sune ca intrebarea unui copil de cinci ani,dar am ajuns? a ras si am inceput si eu. Rasul ei mi-a inseninat sufletul considerabil.
-Doar cateva minute, nu-ti fa griji.
Excursia ne-a luat mai putin decat ma astepatasem si puteam sa vad stralucirea razelor din poiana chiar daca ea nu putea.
Cand ne-am apropiat de margine stiam ca putea sa vada poienita, asa ca am oprit-o.
-Uita-te in fata, vezi luminisul?
-Da, ce e cu el?
-Bella, este ceea ce vreau sa-ti arat. Vino sa vezi. I-am luat mana si am ghidat-o incetitsor spre poiana noastra.

capitolul 6: Inapoi la realitate

BPOV

Tinunadu-ne de mana am mers in cel mai frumos loc pe care l-am vazut vreodata. Am mai fost acolo. Era poiana din visul meu. Cercul socant de perfect ce lumina exact in mijlocul padurii. In centru era un pian mare cu un radio mic pus pe el. Din radio se auzea cantecul. Cantecelul care a fost in capul meu toata saptamana. Era o melodie frumoasa, calma, linistitoare. Langa pian se afla intinsa o patura pentru picnic, cu un album foto deschis deasupra.
Am inghetat, eram in soc. I-am simtit mana mai aspra pe umarul meu.
-Bella, esti bine? am realizat ca lacrimile imi curgeau siroaie pe obraji.
I-am dat drumul la mana si se pare ca picioarele ma conduceau singure. Am ingenunchiat langa album, privind prima poza de pe prima pagina. Eram noi doi, aranjati. Jos scria ,, Banchet- Bella si Edward”. Aveam piciorul bandajat si ne uitam unul in ochii celuilalt, ca doi indragostiti. Nu-mi aduceam aminte sa fi fost vreodata mai fericita. Lacrimile au inceput sa curga si mai tare in timp ce dadeam pagina dupa pagina si vedeam fotografii cu mine si cu el, sau fara mine, doar Edward cu alte persoane pe care nu le cunosteam. Ultima poza a fost cea care m-a socat cel mai mult. Zambeam, dar era un zambet fortat, un zambet trist.Asa era si surasul lui- cu ochii aurii reci si distanti. Fotografia avea o cuta pe mijloc, ca si cand cineva ar fi indoit-o. Data- 13 septembrie, o zi dupa a -18 -a mea aniversare.
-Dumnezeule, suspinam dupa aer, pierduta in interiorul capului meu, plangand din ce in ce mai tare in timp ce cantecul se auzea pe fundal.
-Bella, l-am auzit spunand in spatele meu. Eram sigura ca si el plangea, desi nu ma puteam intoarce sa ma uit. Momentul pe care doctorul, familia, prietenii si eu il asteptam se petrecea acum. Amintirile curgeau atat de repede incat de-abia puteam tine pasul cu ele.

Parca era o gluma proasta. Singura mea dorinta, singura amintire de care doream sa-mi aduc aminte, imi aducea atat de multa durere. I-am vazut ochii negrii a lui Edward in prima zi, la ora de biologie. L-am vazut oprind o camioneta cu mainile goale, l-am vazut stralucind in poiana, in lumina calda a soarelui, de parca ar fi fost facut din mii de diamante. M-am vazut pe mine sarutandu-l, am vazut studioul de balet, James, camera de spital. Mi-am vazut aniversarea si pe Jasper incercand sa ma omoare. Era cea mai lunga si clara amintire.

-Bella, noi plecam. Lumea mea nu este pentru tine. Bella, nu vreau sa vii cu mine.
-Nu ma vrei?
-Nu. Nu esti buna pentru mine. Iti promit ca e ultima data cand ma vei mai vedea. Nu ma voi intoarce. Va fi ca si cand nu as fi existat,

In cele din urma, da…chinul nu se terminase, am simtit durerea pe care am avut-o in luna aceea inainte de accident. Dupa mi-am amintit accidentul.L-am retrait in cateva secunde. Am vazut cum copacul vine spre noi, sau mai degraba noi spre el. Am simtit cum ceva mi-a lovit capul si mi-am auzit propriul tipat.
Se spune ca atunci cand mori, viata toata ar trebui sa-ti treaca prin fata ochilor. E adevarat. L-am vazut pe Edward in poienita noastra spunandu-mi ca ma iubeste. ,,La revedere, te iubesc” i-am zis fanteziei mele. Si dupa aceea am lesinat. Macar daca as fi murit, nu ar fi trebui sa sufar din nou durerea in care m-a lasat.

In hohote, am deschis ochii plin de lacrimi si m-am uitat drept in ai lui, in ochii lui aurii.
-Tu, tu, tu…nu puteam sa mai spun , dar trebuia. Ai plecat! am tipat mai tare decat intentionam. Vedeam cum durerea i se intindea pe fata.

EPOV

Bella era pe jos, plangand cand a ajuns la ultima fotografie din album. Ii luasem inapoi CD-ul pe care il inregistrasem pentru ea, fotografiile pe care le facuse, cele pe care familia ni le facuse impreuna cu trecerea timpului. Am adus pianul sa-i cant. Trebuia sa stiu ce gandeste acum mai mult ca niciodata. Nu a raspuns cand am chemat-o asa ca am ingenunchiat in fata ei. Isi tinea ochii inchis strans si soptea ceva numai pentru ea. Memoria ii revenea.
Deodata ochii i s-au deschis si se uita direct intr-ai mei.
-Tu, tu, tu… ai plecat! a tipat. Stiam ca poate sa-mi vada durerea de pe fata, dar nu mai doream sa ascund nimic acum. In fata ochilor mei invia cea mai de temut frica, ma ura.
S-a ridicat de pe jos, inca plangand si a inceput sa mearga spre padure.
-Bella, nu pleca, am rugat-o.

S-a intors si imi dadeam seama ca era furioasa.
-Ce e Edward? Credeai ca poti sa te intorci, iar eu sa nu-mi aduc aminte ca m-ai parasit? Sau poate credeai ca imi vei improspata memoria fara acel mic eveniment? Sau doreai sa folosesti oportunitatea astea ca sa o iei de la zero, ca si cand ultimele noua luni nu ar fi existat si sperand ca niciodata nu-mi voi aminti?
-Nu, Bella. Vreu sa-ti aduci aminte, jur! Vreau sa-ti explic-.
-Ce e de explicat? Ai primit ce ai vrut. Imi amintesc totul perfect.,,Nu esti buna pentru mine, Bella” ,, iti promit ca e ultima data cand ma vei mai vedea.Nu ma voi intoarce. Va fi ca si cand nu as fi existat”. Recunosti cuvintele? Ei bine, mersi, cel putin daca nu-mi aduceam aminte niciodata, nu mai simteam durerea asta din nou! s-a intors sa plece.
Nu pot sa cred cat de mult am ranit-o. Trebuia sa o opresc si sa ii explic.

Am fugit spre ea, taindu-i calea usor si am privit-o in ochii plini de lacrimi si durere.
-Bella, te iubesc. Tot ce am zis in acea zi a fost o minciuna. Credeam ca iti va fi mai bine fara mine, vei fi in siguranta. Dar tot ce am facut a fost sa ne ranim si mai tare.
Daca as fi putut plange, as fi fost in hohote. Imi doream doar sa ma creada.
-Voiam sa-ti aduci aminte. Chiar si de cea mai mare greseala a vietii mele voiam sa-ti amintesti. La fel de mult cat imi doresc sa dau timpul inapoi si sa refac totul, trebuie sa-ti aduci aminte. M-am intors pentru ca nu mai puteam sta departe de tine, Bella. Nu pot sa te mai parasesc vreodata. Iti jur. Voi face orice, Bella, ca sa-ti castig iertarea.
M-a intrerupt cand si-a lipt buzele de ale mele. Ceva total neasteptat. Acest sarut era unul urgent, mult prea apasat. Degetele ei erau inclestate in parul meu si ma trageau mai aproape. Nu aveam de gand sa sfarsesc sarutul. La naiba cu limitele! Aveam nevoie de ea. S-a retras, cautand aerul, rezemandu-si fruntea de a mea.
Dupa aceea mi-a zis cel mai de pret lucru pe care l-am auzit vreodata de la ea:
-Te iubesc, Edward Cullen! Tragadu-se inapoi si uitandu-se fix in ochii mei si-a continuat declaratia: Dar daca vei mai face vreodata asa ceva, jur ca voi gasi pe cineva care sa te omoare! amandoi am chicotit in acelasi timp.
-Nu te voi mai lasa niciodata, iubirea mea, am promis stiind ca aveam toate motivele sa-mi tin promisiunea. Nici apocalipsa nu ma putea tine departe. O iubeam pe Bella cat pentru o eternitate, si planuiam sa ma asigur de asta. Ii voi da tot ce isi doreste, chiar si eternitatea. Nu voi mai trai fara ea din nou.

Ne-am petrecut restul zilei in poiana, recuperand timpul pierdut. Mi-a zis cum s-a simtit cand am parasit-o. Nici unul dintre noi nu o dusese bine fara celalalt. Mi-a spus de accident, ca m-a vazut in poiana chiar inainte sa-si dea seama ca va muri. Am promis si m-am asigurat ca stia si ea, ca va fii in siguranta, ca niciodata nu va mai trebui sa-si faca griji in legatura cu moartea.
- Edward, asa e? m-a intrebat, neincrezatoare.
-Bella, nu trebuie sa o facem acum, dar iti jur, nu te voi lasa sa pleci de langa mine. Te iubesc, umana sau nu, pentru totdeauna si am de gand sa fie chiar pentru totdeauna.
Mi-a zambit si ne-am sarutat cu pasiune, cu toata pasiunea pe care o aveam in noi. Cand s-a retras sa respire, deja ii duceam dorul buzelor ei.
-Bella, marita-te cu mine, i-am soptit atat de incet incat nu eram sigur ca m-a auzit. Dar ochii i-au gasit pe ai mei, iar dupa un moment de gandire a soptit inapoi:
-Da.

- SFARSIT – sau nu

capitolul 7: Pe Fuga

Intr-o singura secunda viata mi s-a schimbat… din nou. Valuri, valuri de amintiri imi veneau in minte. Pareau atat de aproape, atat de reale, incat nu puteam sa cred ca eu facusem toate acele lucruri. Sa ma intalnesc cu un vampir, sa descopar o lume interzisa celor ca mine si mai ales sa fiu ceruta in casatorie de unul. Am spus da; cine se putea impotrivi lui Edward. As fi putut sa dau totul pentru el, tot ce aveam: parintii, prietenii si chiar viata. Stiam ca asta e destinul meu. Intotdeauna am crezut ca eu sunt ciudata, eu sunt cea anormala care nu-si gaseste locul in lume, dar acum mi-am amintit ca eu fac parte din lumea vampirilor.
Ii priveam parul auriu in lumina soarelui palid. Ochii de culoarea caramelului fierbinte…fierbinte la fel ca inima mea cand ii auzea glasul dulce. I-am pus mana pe fata rece si alba ca marmura. L-am tras mai aproape de mine, de parca eram un magnet si era impotriva firii sa nu-l am aproape. Mi-am lipt buzele incet de ale lui, amintindu-mi ca inainte mereu doream un sarut salbatic, plin de zbucium. Acum voiam unul tandru, pasional, de parca de-abia il cunoscusem pentru prima data.
- Mi-a fost dor de tine. Foarte, foarte dor.
- Stiu, si imi pare rau pentru asta. Macar de ai putea sa ma ierti vreodata.
Am vrut sa-i spunc a deja l-am iertat. Ca acum il iubesc la fel ca inainte. POate si mai mult. Dar m-a oprit.
- Nu spune ca m-ai iertat. Intotdeauna in inima ta va ramane durerea pe care ti-am cauzat-o. Gandeste-te bine Bella. Crezi ca m-ai iertat intru totul?
L-am ascultat si m-am gandit mai bine. Avea dreptate intr-un fel. Sufletul meu nu spunea din toate fortele ca l-am iertat. Simteam ca este bucatica pierduta din mine, dar durerea si dorul va ramane intotdeauna.
- Asa e… dar te iubesc si sunt in stare sa-mi sacrific totul pentru tine. Acum stiu ca tu ai plecat pentru ca tineai la mine. O sa fac durerea sa dispara. Acum, si am aratat mana stanga desi nu aveam inel, nu mai scapi de mine.
A chicotit si m-a sarutat pe frunte.
- Hai acasa! Alice vrea sa te vada cat mai repede.

L-am urmat, tinundu-ne de mana, mai bine zis agatandu-ne unul de celalalt. Am iesit la drum dupa putin timp. Normal ca Edward a alergat cu mine in spate. Ce ameteala ma luase! Uitasem cum e sa fii carata de un vampir. Ne-am urcat in masina, iar Edward desigur ca a condus ca un nebun spre casa.
Cand am ajuns pe alee, Alice deja ne astepta, dar nu cu zambetul pe fata. Nici macar nu asteptase sa ajungem la casa. Tot ii facea semne ca disperata lui Edward, ca sa opreasca masina. Ma intreb oare de ce facea asa.
- Opreste Edward! La naiba! Macar ma auzi????
A oprit. Se intampla ceva ft ciudat aici si nu-mi dadeam seama ce.
- Bine ca ai oprit. Ei toti sunt aici si i-au prins pe toti. I-au inchis, iar Carlisle nu vrea sa spuna unde e Bella!
- Stai asa. Cine ce a facut cui? Ce s-a intamplat?
- NU-mi auzi gandurile?? Tip aici de 5 minute toata povestea!
- Nu…. ce naiba?
Ce?? Edward nu auzea gandurile lui Alice?
- Ce se intampla Alice de nu pot sa aud nimic?
- Volturii Edward! VOlturii au venit sa o ia pe Bella. Au un fel de vampir nou care ne anuleaza puterile. Pur si simplu Jane a intrat pe usa si ne-a ,,omorat” pe toti. Eu sunt mesagerul si chiar acum, si arata spre stanga, ala ma supravegheaza. Trebuie sa va conduc in casa, altfel ii va face praf si pulbere.
Fata lui Edward era pur si simplu socata. CRed ca si eu eram in aceeasi stare. Doamne.. un vampir care anula puterile era cel mai groaznic vis al Cullenilor. Si mai rau de atata, ce voiau ei de la mine? Credeam ca au uitat dupa ce Edward m-a parasit. Mda.. se pare ca toti vor sa-mi fure fericirea. Am pasit cu grija, vampirul trimis cu Alice parand ca o umbra in urma noastra. Nu am putut sa ma abtin si m-am intors. Purta o roba neagra, legata in talie cu un fel de centura cu o emblema. Cred ca era un vampir destul de important. Fata ii era palida, aproape translucida in lumina. Dar ochii… erau rosii ! Si ce rosii! Aveau culoarea sangelui, un caramiziu mai spalacit, dar care te baga in sperieti. Am tresarit, iar Edward mi-a strans si mai tare mana. Mergeam ca hipnotizata, asa ca oarecum uitasem de prezenta lor acolo. Eram prea ingrozita. Parca si fata lui se facuse mai alba, iar Alice mereu bucuroasa era trista si furioasa. I se citea pe chip ca nu stie ce sa faca in situatia asta.
Am mers mai repede ca de obicei. Am ajuns in fata casei in cateva minute. Arata exact cum o stiam. Inalta, cu mai multe geamuri decat pereti si alba.

Deodata usa casei s-a deschis. Doar muzica din Dracula Prince of Darkness mai lipsea. Fara calmul emanat de Jasper era asa o atmosfera tensionata. Cred ca Edward nu-si dadea seama, dar imi strangea mana din ce in ce mai tare. Intre timp observasem ca vampirul din spatele nostru disparuse. O pasare canta pe creanga unui copac, iar soarele incepea sa apuna. Era mult prea ciudat! Totul parea scos ca dintr-un film cu vampiri… unul al naibii de infricosator. Cand mai aveam de facut un pas pana la scari, Edward m-a urcat repede in spate si a inceput sa fuga. Eram total debusolata! Se intamplase intr-o fractiune de secunda. In ciuda vitezei mi-am deschis ochii si m-am uitat inapoi. Alice ramasese pur si simplu socata, cu gura deschisa si chiar nu exagerez. Cred ca era foarte aiurea pentru ei sa nu vada viitorul, respectiv sa auda vreun gand.
- Bella, totul va fii bine. Nu ii voi lasa sa te ia. Nu din nou.
- O sa ne prinda Edward. Cat de mult crezi ca poti alerga pana isi vor da seama?
Nici nu terminasem de vorbit, cand am auzit niste pasi in spate. Doi vampiri uriasi alergau dupa noi. Edward fugea din ce in ce mai tare. Puteam sa-i simt muschii spatelui incordandu-se si mai tare, iar palmele care-mi sustineau picioarele strangandu-se si mai mult. Totul era in zadar. Vampirii ne ajunsesera. Intr-o secunda au sarit pe Edward si l-au pus la pamant. Am cazut pe jos, lovindu-mi piciorul intr-un ciot. Sangele a inceput sa curga rapida. Doamne cum puteam eu sa fac numai prostii. Eram inconjurata de vampiri insetati de sange uman si singurul lucru pe care puteam sa-l patesc era sa ma tai!
- Te-am prins Cullen. Credeai ca poti sa scapi asa de usor? intreba sarcastic unul dintre ei cu parul blond si cu ochii rosii infricosatori.
- Credeam ca pot sa scap de tine monstru idiot! tipa Edward. Cel blond statea la nivelul solului, privindu-l triumfator, iar un altul cu par roscat statea cu genunchii pe spatele lui. Oricat se zbatea nu reusi sa scape de el. Era mult prea masiv, de doua ori cat Edward.
- Dar vai vai vai, ce miroase asa de …bine? Bella, spuse si se uita spre mine, ti-ai luat un parfum nou? E atat de… delicios de-mi lasa gura apa.
- Las-o in pace idiotule. Ia-te de cineva pe masura ta.
Dar vampirul se indrepta spre mine. Imi era atat de frica. Simteam deja cum lacrimile se prelingeau pe obraz. Nu ma durea atat de tare piciorul, cat de teama imi era. S-a asezat pe vine langa mine. Toti eram in liniste, doar Edward se mai zbatea.
- Calmeaza-te! spuse roscatul si il lovii puternic in spate.
- Nuuu! Lasa-l ! Ati venit dupa mine.
- Asa e draga mea, zise blondul si isi atinse mana de rana mea sangeranda. Asa e; pacat ca Aro nu ma lasa sa gust din tine. Edward prietene, nu te inteleg cum poti sta langa ea. Miroase atat de bine… nu-i asa? si ii facu cu ochiul.
- Da, dar o iubesc. Scuze, am uitat ca tu nu stii ce inseamna asta, spuse cu nonsalanta; roscatul ii mai dadu un pumn.
Fiecare lovitura pe care i-o dadea, era de parca mi-o dadea mie. Ma simteam atat de neajutorata. Iar acum, ochii rosii ai vampirului ma priveau cu o pofta de nestavilit.
- Hai sa mergem. Ne asteapta comitetul. Nu intreba Edward, si ridica mana in semn de tacere. Toate la timpul lor, micul meu prieten vegetarian! un zambet diabolic i se intinse pe fata palida, iar dintii ascutiti ii ieseau in evidenta. Si tu Bella, cred ca o sa ai o mica surpriza, una mica de tot.
Ma lua pe umar si ma cara in spate. Nu puteam merge deloc din cauza piciorului. Mai bina ma tara pe jos sau altceva, decat sa-i simt bratele in jurul corpului meu.
- A, sa nu uit, Alessio, injecteaza-i lui Edward seru’ ala.
- Ce ser? am zis repede
- Un ser foarte puternic. Noi, vampirii, am cam evoluat si am aflat ca putem sa ne adunam puterile intr-o mica fiola cu ser. Am ,,recrutat” un nou vampir, Luca, care pur si simplu te paralizeaza. Stai fara grija, nu-l va durea nimic, doar ca nu se va putea misca, nici macar sa-ti sara in ajutor.
- Tampitu’ naibii! Lasa-l in pace! si am inceput sa bat cu pumnii in spatele lui masiv. Degeaba! Ma dureau pumnii ingrozitor dar nu ma opream. Pe deasupra, mai incepuse si sa rada de puterea mea umana. Imi doream atat de tare sa fie doar un vis!
Alessio a scos din buzunarul robei o seringa mica, cu un lichid rosu in ea. Edward se zbatea degeaba. In momentul cand i-a bagat acul in gat, Edward se oprii din miscat si ramase inghetat. Era o imagine socanta. Parca timpul se oprise in loc. Dupa aceea il lega de maini cu o sfoara si incepu sa-l tarasca. Era cel mai barbar lucru pe care il vazusem vreodata. SI era si mai groaznic ca el nici nu se misca; era doar tarat ca o papusa prin mocirla. Poate parea ciudat, dar doream sa ajungem mai repede la vampirii aia nenorociti. Sa-mi spuna ce vor de la mine odata pentru totdeauna.

Capitolul 8: Arma Volturilor

Am ajuns in fata casei. Fiind in spatele vampirului, puteam sa-l vad pe Edward, sau ce mai ramasese din el. Era plin de noroi, iar hainele ii erau rupte pe alocuri. Dar cel mai rau era ca nu se misca, de parca nici nu ar fi fost acolo. Totusi, in privirea lui de aur i se citea durerea si chiar frica.

-Mergi si singura. Cred ca daca te mai tin cateva secunde, Edward va face o criza de nervi. A ras isteric. Era cea mai prosta gluma pe care o auzisem vreodata, dar am incercat sa schitez o grimasa, doar asa ca sa-l binedispun pe blond.

Am pasit pe usa familiei Cullen de parca ar fi fost prima data. In ciuda geamurilor, parea mai intunecoasa decat de obicei, de parca ascundea ceva. Ce-i drept, chiar ascundea ceva; ii ascundea pe criminalii de Volturi.

- Draga mea, Bella, ce ma bucur sa te cunosc. Esti mai frumoasa decat banuiam, se auzi o voce suava de pe scari. Am putut sa-l recunosc pe Aro. Inainte ca Edward sa plece, imi povestise despre acesti Volturi, un fel de politie a vampirilor. In biroul lui Carlisle se afla un tablou in care erau ilustrati toti membrii acestui clan. Fara indoiala era Aro.

- Spune-mi ce vrei Aro! Pur si simplu l-am intreabat. Un asemenea criminal nu avea nevoie de respect.

- Dar vad ca uiti bunele maniere. Eu sunt Aro, si se apropie, imi lua mana si o saruta. Iac!Da-mi voie sa-ti fac un compliment si sa-ti spun ca mirosi foarte bine.

- Lasa-ma in pace! Nu-mi pasa ce credea despre mine asa ca mi-am smuls mana din mana lui si mi-am sters-o pe pantaloni.

- Vino sus, Bella. Justin, ajut-o pe invitata noastra sa urce scarile, vad ca este ranita.

- Da, stapane.

Vampirul ma lua de brat ca sa ma ajute sa urc. Bine ca nu ma lua din nou in brate.

- Dar Edward?

- Alessio il va lua sus si pe el.

Doamne Dumnezeule, spune-mi ca nu-l va tari pe scari. Dar chiar asa a facut. In timp ce urcam, auzeam cum parti din Edward erau busite de trepte.Am ajuns sus, in camera de sedinte a Cullenilor. Aici erau toti vampirii:Marcus, Caius, doar pe ei i-am recunsocut. In schimb, langa ei se aflau doi vampiri, o fata si un baiat, care dupa fata pareau mai tineri. Doar dupa fata; eram sigura ca au cel putin 1 secol de existenta. Erau blonzi amandoi, fata de o frumusete rapitoare in ciuda ochilor rosii, iar baiatul foarte chipes.

- Acestia sunt Marcu, Caius, prietenii mei, spune Aro aratand cu mana spre fiecare. Iar ei sunt Jane si Alec, Felix si Demetri, arata spre doi vampiri imensi pe care ma mir ca nu-I observasem pana acum.

- Ma bucur sa te cunosc Bella, spuse Marcus. Lasa-ma sa-ti zic ca niciodata n-am mai vazut o relatie asa de puternica ca intre tine si Edward. Isi alungi gatul ca sa se uite spre Edward. Oh! Uite-l si pe el. Buna ziua Edward!

Mi-am adus aminte ce mi-a spus Edward. Aro, daca te atingea, stia toate gandurile pe care le-ai avut vreodata. Marcus simtea relatiile dintre oameni. Iar Caius, cred ca el nu avea nici o putere. Nu-mi aduceam aminte.

- Acum sa-ti spun de ce am venit in vizita, zise Aro. Ne-am saturat pana peste cap de Culleni. Mereu vor sa recruteze alti vampiri sa-i faca vegetarieni. Ne numim vampiri pentru ca ne hranim cu oameni asa ca tine, nu tinem la ei si ne indragostim prosteste.Asa ca azi Culleni vor muri, sau tu…

- Nu poti face asa ceva! Am tipat. Voi, Volturi, va credeti cei mai destepti si spune-ti ca voi faceti legile in lumea voastra. Dar sunteti niste criminali care isi omoara semenii si nu numai. Iar acum daca nu te superi spune-mi unde sunt Culleni.

- Nu mai fi asa de artagoasa. Sunt in camera alaturata, pe jos, paralizati ca iubitul tau Edward. Nu vreau sa-ti influenteze decizia.

- Ce decizie?

- Am zis ca ai de facut o alegere. Ori Cullenii vor muri, ori tu vei fi vampir. Am prevazut ca vei fi foarte puternica, probabil cu cele mai multe daruri.

Nu stiam ce sa fac. Daca Edward si ceilalti ar fi fost langa mine, ar fi gasit o solutie negresit. Dar acum eram singura si trebuia sa iau o decizie. Daca tot ce trebuie sa fac ca sa-i salvez este sa devin vampir, o voi face. Chiar daca nu sunt pregatita, pot sa renunt la viata de om.

- Sunt toata a ta Aro. Fa ce ai de facut. Sunt de acord cu propunerea ta.

- James, ai toata onoarea.

In loc sa vina sa ma muste, am simtit… adica n-am mai simtit nimic. Muschii imi erau ca de piatra, de parca as fi fost inchisa in propriul corp. Am incercat sa ma misc, dar tot ce-am facut a fost sa cad pe jos. Aro ma pacalise. Ce voia sa faca cu mine? Imi venea sa plang, dar am observat ca nici lacrimile nu mai ieseau.

- Draga Bella, spuse Caius si se apropie de mine. Noi am gasit o metoda pentru mica noastra problema, adica un vampir. Bryce este noul nostru membru. Bryce! Zise si se uita spre usa. In prag a aparut un barbat inalt, cu parul roscat si ravasit. Ochii aveau aceeasi culoare cu cea a parului, acelasi rosu sangeriu. Deasemenea, purta o roba neagra.

Esti tare naiva. Cum puteai crede ca daca tu vei fi vampir, Cullenii nu vor pati nimic. Tu vei deveni unul de-al lor fara indoiala si asa vor fi mai multi.

- Asa ca Bryce, spuse Marcus cu o voce joasa, poate sa transforme vampirii in oameni. Nu normali, bineinteles. Vor avea puls, sange, o inima care bate in ritm melodios. Vor manca, suferi la oricare julitura, intocmai unui om, si vor muri la fel ca unul. Numai ca tu sau oricare alt vampir, nu ii vor putea transforma niciodata la loc, pentru ca sangele lor e otravit.

Cum de nu m-am gandit la asta. Sunt proasta, proasta! Cum de nu mi-am dat seama. Cum sa-i lase in pace; si daca eu sunt vampir vor avea un nou membru. Uneori chiar nu gandesc si reactionez din impuls. De data asta ma va costa destul.

- Justin, ia-o pe Bella ca sa priveasca si ea minunea.

M-a luat pe sus si m-a dus in camera alaturata. Un alt vampir la luat si pe Edward. Pe jos erau Alice, Rosalie, Esme, Carlisle, Emmet si Jasper. Edward fu aruncat langa ei. Toti aratau impietriti, lipsiti de suflet. Deoadata in spatele lor aparura 7 vampiri, fiecare cu cate un pahar cu un lichid alb, banuiesc apa, in maini. Le turnara apa pe gat. Dupa aceea, Bryce se duse la Alice, prima dintre toti. Ii ridica capul si partea de sus a corpului si isi apropie si el capul de ea. Parea ca vrea sa o sarute; isi apropie buzele de gura ei intredeschisa si sufla. Intre ei doi se formase ca un fel de ceata alba, care se transimtea din gura lui Bryce in gura lui Alice. Chiar daca ne aflam in aceste imprejurari, fenomenul acesta parea fascinant. Dupa cateva secunde, Alice a fost lasata din nou jos, iar Bryce trecu la ceilalti. Pe rand, la fiecare le sufla acel fum alb. Ultimul a fost Edward.

Cand termina se intoarse spre Aro. Fara sa-mi dau seama, intr-o clipita Aro a fost langa mine. Chiar daca eram paralizata, i-am simti atingerea buzelor si dintii ascutiti cum se infigeau in gatul meu. Ma muscase.

Capitolul 9: O viata noua

Se pare ca in clipa cand dintii lui de fier mi-au atins pielea moale, efectul de paralizie a disparut. Exact in acel moment, am vazut cum Edward si ceilalti au inceput sa tipe de durere; ochii li se roteau si se auzea un zgomot infernal ca si cand oasele li s-ar fi rupt.

Iar la mine, veninul incepu sa-si faca efectul. Ca sa nu ma prabusesc, Aro ma sustinu cu bratele si dupa aceea ma lasa jos langa un perete. Simteam cum un ac fierbinte imi strabate fiecare celula a corpului pornind din locul in care m-a muscat. Incarcam sa trag aer in piept, dar degeaba. Totul se oprea in gat, nu mai aveam aer deloc! Gafaiam-gafaiam ca un peste pe uscat sau ca un om care se ineca.

Nu am putut sa ma abtin, asa ca un tipat ascutit mi-a scapat printre buze. Dupa el urma altul si altul; nu ma puteam opri! Era o lupta ingrozitoare, in care pierdeam teren cu fiecare minut care trecea. Eram in convulsii si simteam cum toate cele 4 membre parca mi se rup de restul corpului. Psihicul meu nu mai suporta. Dorea sa se opreasca, se se inchida in el. Mi-am dat seama ca eram atat de aproape de nebunie! Tipam si tot tipam de durere, dar nu disparea, ci se intensifica cu fiecare clipa. Intr-un final n-am mai rezistat, simteam ca e mult prea mult pentru mine. Doar m-am inchinat intunericului si am lesinat.

TIC! TOC! TIC! 4:13. Asa arata ceasul de pe perete. Ochii ma ardeau si ii simteam calzi. Doamne! Totul ia foc in mine! Arde! Arde! Arde! Luati focul de pe mine. Omorati-ma, va rog, doar face-ti durerea sa dispara.

- Ma predau! Omorati-ma! Va rog, numai sa inceteze, am zis fara sa-mi dau seama.

Dar nimeni nu mi-a raspuns. Nu puteam sa vad nimic. Nu puteam sa-mi deschid ochii. Un nou set de convulsii incepu. Dar trebuie sa lupti. Trebuie. Asta-i sansa ta, Bella. Cand vei fi puternica ii vei strivi pe Volturi. Ii vei omori asa cum au facut ei cu tine. Iar Edward te va ajuta.

Doamne Dumnezeule! Edward, toti! Am uitat de ei. Unde sunt? Daca le-au facut ceva? Vor fi oameni, vor putea fi omorati. In ciuda durerii sfasietoare, am incercat sa tac o perioada ca sa aud ce se intampla in jur. Degeaba! Inima a incepu sa mi-o ia la goana. Imi rasuna in urechi. O herghelie intreaga galopa inauntrul meu. Opreste-te! Taci odata! Inima imi batea repede, cu un zgomot asurzitor. Deveni la fel ca zgariatul unei table cu unghiile. Am incercat sa-mi pun mainile la urechi in speranta ca nu voi mai auzi nimic, dar mainile nu mi se miscau. Nuuu! Erau lipite de corp.Intrasem in panica. Acum ligamentele si incheieturile incepura sa trosneasa. Eram trasa pe roata, strivita ca un gandac de pardoseala. Mi-am pierdut iar cunostinta in negura mintii mele.

4:13

- Mmmm… Edward inca miroase la fel de bine. Si-a pastrat mirosul de miere si apa de mare. Delicios!se auzi o voce de fetita. Totusi parea mai matura, cu tente diabolice si entuziasmate.

Cum poate sa fie tot atat? Si Doamne, zgomotul este asurzitor. Cine naiba bate in copacul ala. Face-ti claxonul sa se opreasca. Bum! Gata, cred ca mai e putin. Durerea o sa se sfarseasca. Bum! Dar inima mea… nu o mai aud si nici nu o mai simt. Bum bum bum, inima incepu din nou sa fuga acompaniata de convulsiile astea nenorocite. In cateva clipe totul se opri. Bum…un ultim sunet molesit al inimii mele umane. Pentru o secunda a fost liniste completa, un gol in minte si in jurul meu. Dupa aceea toate s-au revarsat cu viteza luminii: zgomote, mirosuri si mai ales vederea.

Nu puteam sa ma misc. Eram socata si mai ales speriata de tot ce era in jurul meu. Ma simteam inghetata in timp si spatiu. Eram tot in aceeasi camera, numai ca era mai multa lumina, mai multa culoare si mai multa viata. Deodata podeaua parea atat de fascinanta, cu mii de modele din fibra de lemn. Prin fereastra razbateau niste raze firave din soarele anemic. Fiecare particula de praf, fiecare culoare a curcubeului o vedeam; viata nu mai avea secrete pentru mine.

Eram singura in camera. Dupa cate imi aminteam prin valul translucid din vechea mea minte, toti se aflau aici. Oare chiar erau oameni acum? Niste pasi grabiti se auzeau pe scari. Puteam spune sigur ca era o singura pereche, care urca rapid, dar parca nu mai ajungea. Am vrut sa ma ridic de pe jos ( da, nici asta nu facusem, atat eram de uimita), dar nici n-am avut timp sa ma gandesc ca deja eram langa usa in pozitie de atac. WOW! Am reflexe perfecte, sunt rapida si puternica. Veti vedea voi Volturi blestemati!

Usa se deschise timid, cu un scartait prelung. Cum a pasit, mirosul si noua lui infatisare ma lasa fara grai. Uitasem, acum sunt vampir, vad adevarata fata a lucrurilor.