Inainte de eternitate-viata lui Alice inainte de Culleni

Capitolul 1: Fetita ratacitoare

Alice-doar a fugit si s-a ascuns timp de 28 de ani,asteptand inevitabila ei intalnire cu Jasper ?A fost doar o adolescneta « bolnava » de iubire sau a fost destul de puternica incat sa faca ceva mai mult cu viata ei ?

Chiar nu ne-o putem imagina pe Alice asteptand ceva.Nu ar fi Alice daca tot ce ar face ar fi sa stea si sa se gandeasca la intalnirea ei cu Jasper si la viitor.Subiectul povestii este conflictul pe care il infrunta toata lumea in timp ce asteapta marea iubire.Aceasta este povestea,unde aflam cum a ajuns Alice ceea ce este acum.Este in special despre lupta pe care a indurat-o si despre alegerile pe care le-a facut pentru ca in final sa devina femeia minunata si talentata pe care toti o stim si o iubim.Urmariti povestea intriganta a lui Alice care ne dezvaluie mult mai mult decat ne-a dezvaluit autoarea pe parcursul a 4 romane minunate.

« Cine castiga o lupta cu alt om este puternic,dar cine castiga o lupta cu sine insusi este atotputernic» Lao Tzu

« Ce nu ma distruge,ma face mai puternic. » Friedrich Nietzche

Cineva de foarte departe imi striga numele.Puteam sa aud fata iesita din minti tipand la mine, « Alice !Alice !Revino-ti ! »Vocea ei se amesteca cu viziunea care ma inghitea.Am incercat sa scap din viziune,dar nu puteam sa ignor imaginile agitate si sunetele care ma lasau neajutorata din nou.Incet,viziunea familiei din caruta,tipetele,si raul agitat au disparut din vedere si am devenit constienta de locul in care ma aflam.
Vocea era a surorii mele,iar eu zaceam pe burta pe un drum murdar.Stiam asta din cauza gustului de sange amestecat cu noroi din gura.Acum auzeam alte voci agitate in jurul nostru.
-Este bine ?a intrebat o femeie,a carei voce era cuprinsa de spaima.
-Are nevoie de un doctor ?Ce e in neregula cu ea ?Aceasta era vocea unui barbat care suna infuriata sau panicata.Nu-mi puteam seama care dintre ele.
M-am rostogolit si m-am ridicat.Macar nu mai simteam durerea de data asta.M-am uitat la familia din caruta si am ramas imediat socata,dandu-mi seama ca aratau exact ca in viziunea mea.M-am holbat la ei,ramasa fara cuvinte.
-Draga mea,esti ranita ?m-a intrebat femeia.Nu eram in stare sa-i raspund ;doar ma holbam la fetele lor ciudat de familiare.
-Sora mea are crize cateodata,ca si epilepsia sau ceva de genul asta.Ii eram recunoscatoare Cynthiei pentru raspunsul ei prompt.Va fi bine doamna.Nu va faceti griji,domnule.O voi duce acasa la mama noastra.Din senin , ea si barbatul ma ajutau sa ma ridic in picioare.Genunchii ma ardeau,iar rochia era sfasiata,unde o rupsesem chiar eu cu unghiile.Mama va fi furioasa.
Prea repede,familia s-a urcat la loc in caruta lor veche si au plecat spre districtul cu raul,de langa port.Voiam sa-i avertizez si sa-i opresc,dar ce ar putea face o fata de 13 ani ?
Nu m-ar asculta niciodata,si nici macar nu eram sigura de ccea ce vazusem in viziunea aceea.Era ca si cum incercam sa zaresc ceva prin ceata deasa pe care o avem tot timpul aici,in Biloxi.Nu erau niciodata de ajuns sa stiu cu exactitate ce se va intampla,doar de ajuns sa ma cuprinda intr-o transa,ingrozind-o pe mama si infuriindu-l pe tata.
-Alice ?Cynthia ezita.Alice trebuie sa te ducem acasa.Ochii ei erau inca speriati de accidentul de mai devreme.Un accident pe care nici macar nu mi-l amintesc.
Vocea ei m-a adus imediat inapoi in prezent.Puteam simti caldura zilei,invaluindu-mi pielea uda.Mainile si picioarele imi erau pline de noroi amestecat cu transpiratia care facea mereu parte din zilele mele de vara de aici.Din fericire,parul meu lung era strans in doua codite.Genunchii,mainile si buza de jos imi sangerau.

-Imi pare rau,Cynthia.Imi pare atat de rau.Asta nu trebuia sa se intample.Aproape plangeam.Ce va zice mama cand ma va vedea ?

-Nu-ti face griji pentru asta,Alice,a murmurat ea.Nu era drept fata de ea si stiam asta.Nicio fata de 10 ani nu ar trebui sa fie responsabila pentru sora mai mare.Nu ar fi trebuit s-o rog sa vina cu mine,dar dupa ce s-a intamplat,am fost foarte bucuroasa ca a fost acolo.

-Cat de rau a fost ?am soptit.Nu eram sigura ca vreau sa stiu.

-Pur si simplu te-ai oprit.Te-ai oprit in mijlocul drumului exact cand caruta venea.Abia te-am impins la timp,a tipat ea frustrata.S-a uitat la mine de sub bretonul ei negru si suspina.Ce a fost de data asta ?

-Familia,m-am inecat eu.Sa speram ca sunt bine.Sa speram ca m-am inselat din nou.Nu am mai spus nimic,nici ea nu m-a mai intrebat nimic,in timp ce mergeam incet in spatele micutei noastre case.Am incercat sa-mi amintesc ce s-a intamplat inaintea viziunii.Bunica.Fusesem la mormantul ei din cimitirul apropiat.Ar fi trebuit sa fie o plimbare simpla in aceasta dimineata calda de august.Trebuia doar sa-i vad mormantul si sa-i las flori.Ne-am intrecut pana acasa fugind si razand.Apoi m-a lovit viziunea,si Cynthia cred ca m-a impins din fata carutei,in timp ce eu eram intr-o stare pe care mama ar fi numit-o amortire.

Amintirea plimbarii a adus cu ea sentimentul de pierdere care imi ingreuna inima in acea dimineata.Mi-e atat de dor de bunica.Eram ca o geamana pentru ea,sau cel putin asa spunea familia.Semanam atat de mult,era aproape ciudat.Nimeni din familie nu banuia insa ce altceva mai imparteam ,iar adevarul era infiorator-ca si un cosmar.

A murit intr-unul dintre sanatoriile din apropiere.Viziunile au innebunit-o inainte sa ma nasc eu,dar pana acum 2 ani nu a fost asa de rau incat sa trabuiasca s-o inchidem pentru propria ei siguranta.Amintirile mele cu bunica era in acelasi timp si recomfortante,dar si terifiante.Ea era singura persoana in care puteam avea cu adevarat incredere,dar starea ei,viitoarea mea stare ma speriau de moarte.Starea mea la numai 13 ani era la fel de grava ca a ei la 40.

-La ce te gandesti ?a intrebat Cynthia.Ochii ei erau larg deschisi si ingrijorati.

-Nu-ti face griji,Cythia,nu intru intr-o alta criza,sau cel putin nu cred.Ce-mi doream sa-i pot spune.As putea fi normala daca as putea prezice cand ma vor lovi din nou viziunile. Mi-as putea face prieteni,as putea sa merg la petreceri,si sa-mi petrec timpul cu alte fete fara sa le sperii de moarte.Voiam sa ma apuc de balet din nou,sa-mi simt corpul rotindu-se si zburand.Asa cum sunt probabil ca nu voi putea merge la scoala nici anul asta.Voiam o viata normal atat de mult incat acest gand imi umbrea permanent gandirea.

-Imi urasc viata.Imi doresc sa nu ma fi nascut vreodata,am tipat eu la Cythia,la lume si tot odata la Dumnezeu.

-Nu spune asta !Nu spune niciodata asta Mary Alice, a tipat inapoi Cynthia.Am speriat-o.Din nou.

-Chiar vorbesc serios,Cynthia.Tu esti singura care ma accepti.Si mama se uita la mine ciudat acum. Inca de cand medicul a spus ca am probleme mentale, se uita la mine de parca nu as mai fii a ei.

Ar fi trebui sa ma opresc aici, dar trebuia sa ma descarc. Lacrimile imi cadeau violent pe obraji, iar respiratia imi devenea mai grea in timp ce marturiseam adevarul terifiant despre viata mea.

- Tata ma uraste, chiar ma uraste si nu cumva sa spui ca nu. Poate ca a incetat sa ma mai loveasca, dar totusi ma uraste. Nu mai am pe nimeni Cynthia. Nu mai pot sa ies din casa deloc. Doar uita-te la mine. Am fost plecate doar pentru 20 de minute si uita-te la mine. Nu pot sa ma duc la scoala. Nu pot sa ma duc la cursurile de balet. Nici un prieten nu ma mai baga in seama. Vreau atat de mult o prietena ca sa vorbesc cu ea, sa probam haine, sa ne facem una alteia parul si careia sa-i spun secretele mele. Vreau sa fiu fericita din nou, vreau sa fiu ca inainte…inainte…inainte sa intru in incurcatura asta. Mi-am lovit capul cat sa ma doara.

- Marry Alice Brandon ! Ce s-a intamplat cu tine ? Vocea rece a mamei mele m-a oprit. Ea agata rufele afara si acum se uita la mine cu repros. Stiam cum trebuie sa fi aratat si voi plati pentru asta.

- Doar a cazut pe drum mama. Nu a facut nimic gresit

Mama nu a crezut minciuna Cynthiei, o auzise de prea multe ori in ultimii patru ani. La inceput, a fost inspaimantata. Era mama ei cea ingropata in acel cimitir. Ea s-a rugat si a plans ca acel blestem care ia luat mintile mamei ei sa nu cada pe mine. Oricum, cu trecerea anilor a fost fortata sa accepte ca sunt ca bunica, dar mai rau, mult mai rau. Acum, mama era distanta. Persoana care ar fi putut sa ma alineze cu bratele ei, cea de care aveam nevoie atat de mult, aproape ca ar fi vrut sa ma rupa in doua, stand acolo suparata, cu mainile incrucisate si ochii plini de ura. Eram singura.

-Alice, te duci si iti faci curatenie in camera. Dupa, stai aici. Ai terminat de tot cu plimbarile, ai auzit ?

- Dar mama, te rog. Sunt satula de casa. Te rog, azi lasa-ma doar sa stau pe prispa. E atat de luminos si vrea sa stau afara.

- Du-te sus si apuca-te de curatenie.Tatal tau si cu mine trebuie sa vorbim. Deodata paru obosita.si abatuta. Parea de o suta de ani, iar vina pe care o simteam pentru ceea ce ii faceam ei si familiei mele se dezlantui in timp ce fugeam in casa.

Stateam in pat, desenand din nou. Desenele ma ajutam sa inteleg mai bine viziunile, dar ii facea pe mami si tati atat de suparati, incat acum desenam doar viata pe care o doream. In camera mea erau atarnate desene cu prieteni in rochii colorate, petrecerile la care acum nu ma mai duceam si locuri pe care nu le mai puteam vizita. Ma simteam bine ca aveam amintiri din viata mea dinainte de viziuni.

Am auzit pasii de pe scari ai tatalui meu ,,poc, poc, poc ‘. Stiam ca asta se va intampla si fara sa am nevoie de viziuni.Pasii tatalui erau prea apasati si stiam ca este nervos dinainte sa vina in camera mea si sa deschida usa. Tata a urat-o pe bunica cu tot cu obiceiurile ei ciudate. Nimeni nu ura lucrurile anormale mai mult decat tata, deci acum ma ura si pe mine. Nu a fost mereu asa si amintirile cu el cand il imbratisam, cand primeam saruturile lui zgrunturoase dupa ce se intorcea de la munca, ma faceau intotdeauna fericita. Nu m-a atins prea mult in ultimii doi ani, exceptand bataile lui.

Deschizand usa, i-am vazut privirea furioasa. Mi-a luat desenul, l-a rupt in doua si l-a aruncat pe podea.

- Ce a fost de data asta? Cynthia nu mi-a mai spus, mormai la mine printre dintii stransi.

- Doar o familie intr-o caruta, atata tot, am mintit.

- Ei bine, aproape ca ai murit, nu-i asa ? Sora ta putea fi ranita rau de data aceasta. De ce ai iesit din casa ?

- Am vrut doar sa-i mai vad mormantul inca o data si sa-i pun niste flori pentru ca imi e dor de ea, am soptit. Era mai bine sa nu pomenesc numele bunicii.

- Alice, nu vezi ce se intampla aici ? E fel ca la ea, numai ca mai rau. Aproape ca ai murit la doua strazi departare de casa. Nu mai putem sa plecam nicaieri. Nu putem sa te lasam singura. Dumnezeu stie, dar nu putem sa-i lasam pe oameni sa te mai vada. Ce vor crede ? Mama ta plange mereu, sora ta este intotdeauna ingrijorata, iar eu nu mai pot trai asa. Si-a dus mainile la tample, masandu-le usor. Deodata si el parea batran si foarte obosit.

- Imi pare rau tati. Vreau sa fiu buna, chiar vreau. Voi incerca mai tare, am soptit, dar amandoi stiam ca nu puteam face nimic in legatura cu viziunile mele.

- Stiu draga mea, dar chiar daca incerci, nu vei putea oprii toate astea. Am vazut o gramada la bunica ta. Obisnuiai sa fii o incantare pentru cei din jur, acum vorbea pentru el, cu mintea foarte departe. Nu mergeai nicaieri, tu dansai. Oriunde te duceai, raspandeai doar bucurie. Cand intrai, chiar si lucrurile din jur pareau ca danseaza. Zambea, dar cand s-a intors spre mine, ochii lui erau plini de asteptatul dezgust. Trebuie sa pleci acum. Nu pot sa te vad trecand prin toate astea cum a facut bunica ta. Pur si simplu nu pot.

Fara nici un cuvant in plus, s-a dus la perete si a inceput sa rupa toate desenele. Dureau mai mult decat cuvintele.

- Nu tati, te rog. Nu sunt despre viziuni, sunt doar despre prieteni si haine. Te rog tati, nu le rupe !

- Nu vreau sa mai ramana nimic. Nimic in legatura cu tine. Pleci acum si nu mai vreau nimic ramas de la tine.

Simteam palma data de cuvintele lui lovindu-mi inima, mai tare decat orice altceva care m-a lovit vreodata.

- Ce …dar…unde…de ce ? cuvintele mi se inecau in lacrimi, in timp ce vedeam pe fata lui unde o sa ma duc. Era cea mai groaznica viziune. Am inceput sa tremur, iar intunericul viziunii imi umplu mintea. Intuneric, lanturi, tipete si usi, multe usi- era cea mai vie si temuta viziune, care acum se transforma in realitate.

Mama a intrat, cu ochii rosii si umflati de plans.

- Alice, iubire, asa e cel mai bine. Bunica a fost fericita acolo. Pot sa te ajute. Iubito, nu plange, vom veni sa te luam cand te vei face bine, mi-a zis printre suspine.

Nu, nu ma pot ajuta.Puteam sa vad asta pe fata tatalui meu.A spus adevaral cand a spus ca nu vrea sa-si aminteasca de mine.

Plangeam atat de tare incat nu puteam sa ma misc sau sa mai vad ceva.

Mama si tata mi-au impachetat repede putinele haine pe care le aveam,iar mama mi-a luat ursuletul.I-am vazut terminand si intorcandu-se spre mine.Eram panicata si singurul lucru la care ma puteam gadi era Cynthia.Am fugit in camera ei,sperand s-o gasesc.Era goala.Am coborat scarile si am cautat in fiecare camera din casa.Unde era ?Cynthia,am nevoie de tine !Unde esti ?Cuvintele imi ardeau capul si le repetam intruna in gand.

Mana puternica a tatalui meu mi-a prins bratul subtire.

-Am trimis-o sa doarma la matusa Jenny.Nu trebuie sa vada asta.Din senin ochii lui devenira mai putin rai,chiar cuprinsi de mila.Imi pare rau,Alice.Imi pare atat de rau,dar nu mai poti sta aici.Puteam sa mori azi,iar Cynthia putea sa se raneasca.Are nevoie de propria sa viata.Asta ne distruge pe toti,si trebuie sa inceteze.E cel mai bun lucru si pentru tine si pentru noi.

Nu ma mai atinsese de atata timp incat mana lui parea ciudata atingandu-mi pielea.Am incercat sa-l imbratisez asa cum am facut de atatea ori inainte ca mintea sa-mi fie zruncinata,dar m-a indepartat si m-a dus la caruta.Mama era deja acolo.Tata m-a asezat pe locul in care stateam de obicei,in spatele carutei,si eu am zacut acolo pierduta in durerea cauzata de tradarea lor.Nu ma voiam.Teribila viziune care ma bantuia atat de des devenea realitate.

-Va iubesc,va rog.Va iubesc atat de mult.Va rog nu ma duceti acolo.O sa fiu cuminte.Promit.Ii imploram printre lacrimi.Niciunul nu s-a miscat,na-u scos nici un cuvant.Am continuat sa-i implor pana ce vocea ma durea si nu mai puteam sa scot nici un sunet.Nu m-am miscat o ora si jumatate atat cat a durat calatoria spre cladirea de la marginea orasului.Eram atat de amortita incat nici n-am observat cand s-a oprit caruta –tata vorbea cu un om de la poarta.Nu m-am mai uitat la nimeni si nimic cand niste maini puternice m-au ridicat de pe locul meu si m-au carat intr-o camera vag luminata.

-….da sunt de acord cu doctorul tau,dar….

-Probabil schizofrenie,dar nu cred ca e atat de rau ca sa…..

-Da, putem face asta,dar cred ca e cel mai bine ca familia s-o viziteze cat mai des.

-……am mai trecut prin asta…..nu poate fi oprita……ne va omori pe toti….

-….cu siguranta.Vom face tot ce putem…..dar tot are nevoie de voi….

-…..nu o mai vrem…..ne desparte familia……nuami uitati-va la mama ei…..

-E atat de tanara ;e pacat sa…….

Nu-mi dadeam seama care era vocea parintilor mei si care apartinea oamenilor in halite albe care ma inconjurau.Nu mi-am dat seama ca parintii meu plecasera,pana cand ma-u condus intr-o camera micuta cu un singur bec atarnand din tavan si o fereastra mica si intunecata in perete.Nici macar n-au incercat sa-si ia ramas-bun.

Este mai rau acum.Viziunile veneau atat de des in locul asta rece.Nu erau mai clare decat fusesera,dar veneau mai des acum cand eram supravegheata,chiar daca incercam si mai tare sa le ascund.Oamenii de aici nu m-au tinut inchisa asa cum credeam eu ca o sa fie.Macar imi dadeau putina libertate si aveam voie sa ma duc la cofetarie,sa merg prin holuri,sa stau afara,atata tot.Oriunde mergeam ma supravegheau constant.Majoritatea ma priveau cu mila.Ii uram.Nu voiau sa vorbeasca cu mine si ma simteam ca un animal la zoo.

-Ai vrea sa joci un joc,Mary Alice ?a intrebat o asistenta draguta pe care nu o mai vazusem pana acum.Aproape ca am sarit de pe scaun.Stateam acolo de 3 saptamani,si ea era prima persoana care ma rugase sa facem ceva impreuna.Eram pe hol stand si privind prin fereastra,deoarece nu era altceva mai bun de facut.

-Alice…doar Alice ;am corectat-o eu cand am trecut peste soc.

-Alice,eu sunt Nancy si imi plac la nebunie jocurile.Ai vrea sa joci unul cu mine ?

-Da ;am zambit eu.Nu mai zambisem de 3 saptamani,si a parut foarte ciudat pentru fata mea,ca si cand muschi ar fi uitat cum se face.Parea foarte deaguta,iar holul deveni imediat mai luminat.

-Ce jocuri iti plac ?a intrebat ea.

-Domino.Imi place Chicken Foot.Il stii ?

-Desigur,draguta.

In timp ce jucam mi-a vorbit despre viata ei.Eram atat de multumita incat nu mi-a pus nicio intrebare.

Eram o ciudata.Una dintre cele mai tinere de aici,si toata lumea se uita la mine de parka as fi avut ciuma.Nu voiam sa le dovedesc cat de ciudata eram vorbindu-le despre viziuni.

Am jucat mai multe runde,si mi-am dat seama ca imi placea jocul.Ea era o femeie mai in varsta,draguta,dar nu frumoasa.Parul ei incepuse sa albeasca,dar ridurile din jurul ochilor erau adanci.Prin ochii mei tineri,o vedeam batrana,dar poate doar pentru ca eram eu tanara.

Povestile ei m-au facut sa rad,si am simtit ca si cum o mare greutate mi s-ar fi ridicat de pe inima.Simteam ca puteam trai cumva.

-Arati mai bine,Alice ;spuse ea cand jocul s-a terminat.

-Multumesc,doamna.Ma simt mai bine,am oftat eu si nici macar nu era o minciuna.De obicei minteam in locul asta,deoarece adevarul ma inchidea la etajele de jos,de unde veneau tipetele.

-Ma voi intoarce maine,si sper ca ne putem juca din nou.Nu ma distrez atat de bine in turele mele de obicei.Ai un suflet incantator,dar cumva imi pari mai in varsta de 13 ani.

-Ma simt mult mai in varsta.M-am distrat.Multumesc mult.Am incercat sa fiu cat mai recunoscatoare.

-Urmatoarea zi a fost la fel de distractiva.Am jucat poker,si am castigat.Pana la sfarsitul jocului ma simteam mai normal decat ma simtisem intr-un an intreg.

Am jucat jocuri aproape 2 saptamani.Nu a impiedicat viziunile sa continue,dar ma simteam bine stiind ca am pe cineva care ma privea ca pe o fetita normala,nu ca pe un pacient.

Sfarsitul celei de-a doua saptamani, totusi a fost ciudat.Puteam simti ceva in mintea mea care ma avertiza,dar ca si viziunile,era neclara.Speram ca companie lui Nancy sa ma inveseleasca,pentru ca nu voiam sa am o criza in preajma ei.Nu voiam sa m avada asa.

-Buna,draguta,gata de joc ?m-a intrebat bucuroasa.

M-a invatat canasta, « jocul fara sfarsit » as ail numea ea si am jucat vreo 2 ore.Nu ma intreba nimic despre familia mea sau viziuni ca si celelalte « halate albe » de acolo.Ii eram foarte recunoscatoare pentru asta.

Chiar inainte de cina,viziunea m-a lovit.M-am panicat,luata prin surprindere.Era Nancy si niste barbati.Mergea dar nu puteam vedea unde,iar ei erau gata sa sara asupra ei.Aveau uniforme si erau foarte mari.Aveau de gand sa o raneasca.Apoi am vazut sange curgand pe drum impreuna cu ploaia.Cand mi-am revenit,Nancy ma tinea in brate,strigand dupa ajutor.

-Nu pleca,Nancy !Nu pleca !Strigam la ea in timp ce am apucat-o de rochia alba,tragand-o spre mine.

- E in regula,Alice,draga mea.Doar da-mi drumul.

-Nu!Te vor omori.Au de gand sa te omoare.Nu pleca!Vocea imi devenea isterica si stiam asta,dar nu ma puteam opri din tipat.Din senin,mana mea a tras prea tare,iar nasturii rochiei au cedat.Rochia s-a destramat.Am apucat-o de par tipand incontinuu.

Zeci de maini ma tineau in acelasi timp.M-au trantit la pamant.Ma zbateam incercand sa-i lovesc.Trebuie sa inteleaga.Nu putea fii ucisa.Trebuia s-o salvez.

Ceva ascutit mi-a strapuns mana.Durerea incepu sa se raspandesca pr brat,apoi in cap si in ochi.Camera s-a invartit si am lesinat.

Cand am deschis ochii, oamenii disparusera,dar soarele rasarise.Era exact deasupra mea.

Am clipit de mai multe ori.Soarele se transforma intr-un bec electric pus exact deasupra mea.Am incercat sa ma concentrez,dar mainile abia mi se miscau.Mi-a venit rau in timp ce ma uitam in jos,vazandu-mi incheieturile si gleznele paralizate de legaturi negre.Ma inlantuisera.

-Nuuu,am tipat eu.Nu-mi faceti asta.Nu am facut nimic.Ajutor !Mama,ajuta-ma !!! Am tipat intruna pana cand plamani si gatul ma dureau,iar vocea imi pierise.\

Dupa o vreme,doar zaceam acolo,plangand.Mama nu va mai veni vreodata.Mi-am facut-o cu mana mea,sau cel putin nebunia a facut-o.Eram nebuna,eram sigura de asta,si plangeam dupa viata pe care n-o s-o am niciodata.

Usa s-a deschis,si am vazut ca holul nu avea ferestre.Socata mi-am dat seama ac eram probabil la subsol,eram una dintre cei care tipa acum.Omul care intrase avea un halat alb si nici nu s-a uitat la mine cand mi-a bagat acul in mana.La inceput am crezut ca e un cutit,si ma intrebam daca m-a omorat,dar eram prea obosita si speriata sa tip.Apoi durerea m-a curpins din nou. « Pacat de ea »,l-am auzit spunand in timp ce intunericul ma curpindea.Intunericul nu a mai disparut.
Sfarsitul primului capitol.

Capitolul 2: Proprietatea Diavolului

Robert Giles s-a miscat atat de repede incat nu era mai mult decat o umbra plutind vag pe holuri.Nu era timpul sa-si inceapa munca.Asta dura doar cateva minute si avea o ora intreaga la dispozitie inainte ca cineva sa se astepte sa-si inceapa tura la sanatoriu.Mergea din camera in camera ascultand sunetele care veneau din spatele usilor incuiate.Trebuia sa asculte pentru ca era greu sa gasesti mirosul corect acolo.Corpurile nespalate si mirosul puternic de carne cruda intunecau mirosurile mai subtile care indicau boala si moarte iminenta.Invatase sa-i gaseasca pe cei slabi si muribunzi in timpul ciumei din Europa si isi pastrase tiparul si in timpul epidemiei de gripa din 1918.Nimeni nu observa cand ii lua pe cei aproape morti din saloanele caselor.Stilul de hrana a devenit un obicei usor,dar acum cei pe moarte nesuoravegheati erau greu de gasit.Aici,in sanatoriu insa nimeni nu vedea shi nu-i pasa.Ironic,famiile victimelor sale erau acum usurate de actiunile sale si ii placea sa se gandeasca la el ca la un aducator de liniste finala.Se potrivea cu complexul legat de credinta pe care il dobandise la renastere.Se opri in fata unei usi deosebit de tacuta.Tacerea era un semn de slabiciune intr-un loc ca asta.Tacerea insemna ca nu era destula energie ramasa pentru a elibera tortura pe care mintea o indura in fiecare minut al zilei.Tacerea insemna ca serviciile lui de antreprenor erau bine-venite.Tacerea insemna ca putea sa aduca odihna eterna pentru mintile tulburate ;putea sa aduca varinata sa proprie de mila.In sase luni nimeni n-a observat cand Robert lua corpurile ninsufletite pentru a le retunra familiilor,daca erau familii care voiau sa le ia.Adesea le ingropa chiar el.Il plateau shi chiar ii multumeau pentru asta.Da, era o binecuvantare pentru locul asta.A zambit scurt in timp ce descuia usa de la camera omului.

Omul sfrijit zacea pe pat respirand repede.Era legat cu lanturi din cauza rabufnirilor salbatice.Robert mirosi pneumonia in respiratia omului,si isi dadu seama ca lantuirle au condus la asta. ;lanturile si medicamentele lau impiedicat sa se miste destul pentru a-si goli plamanii.

In 12 secole,niciodata nu mai fusese atat de usor.Fusese viking inainte sa devina nemuritor,Asvald,fiul lui Advund.A ucis de sute de ori ca om si sute de mii de ori ca vampir.Aici,ucidea pentru a trai in prezenta celorlalti fara grija de a fi descoperit.Actiona noaptea.Se presupunea ca se ocupa de morti.Purta ochelari negri pentru un fel de « boala de ochi ».Nimeni nu voia sa stea prin preajma lui,dar ii apreciau munca si dorinta de a scapa de cadavrele nedorite.Era perfect si foarte ironic in acelasi timp.Aproape ca radea in sine int imp ce se apleca asupra omului.Ochii omului se deschisera brusc si apoi se inchisera.Era atat de usor,ofta el in timp ce isi infigea dintii in gatul omului.Acesta nu avea familiie,deci nu avea niciun motv sa ascunda rana.

Robert inca mai avea 30 de minute ramase dupa ce duse cadravrul la morga.Avea sa raporteze moartea si sa ingroape cadavrul in timpul primei ore de munca.Pasi din nou pe holuri.De obicei nu manca mai mult de doua ori pe saptamana la sanatoriu,si lua doar o viata pe noapte.Nu voia sa dea vreun fel de alarma.Mai avea de stat aproape 5 sau 6 ani aici inainte ca cineva sa devina suspicios.Insa omul era slab si mic.iar sangele lui avu un gust rau de la medicamente si de la moartea apropiata.In ciuda judecatii sale,Robert mergea spre holurile de mai jos la o vanatoare rapida.Locul era masiv,si erau atatea usi de unde sa alegi.

In final a ales o usa de unde se auzea o voce de fetita care plangea dupa mama sa cand nu avea comversatii cu fantomele inchise in mintea sa.Camera era tacuta.Era ciudat,aceasta era foarte tanara.Deschise usa si privi inauntru.Fata trebuia sa aiba cam in jur de 17 ani.Trebuie sa fie pe medicamente,gandi el, dar nu pot mirosi niciunul.S-a intors,iar ochii ei il fixara.Ciudat,parea sa-l recunoasca.Mirosul sau era incredibil de puternic si placut,incat ii lasa gura apa.Ah,dupa atatia oameni drogati,sangele ei avea sa fie atat de dulce in gura sa.S-a intins dupa ea,dar ceva l-a facut sa se opreasca la cativa centimetri de corpul fetei.Nu avea nicio indoiala ca sangele ei va fi al lui,dar s-a oprit pentru un moment,incercand sa gaseasca un motiv pentru nelinistea sa.

Daca ar fi sot mai tanar sau mai insetat ar fi muscat-o imediat.Ceva legat de fata si ochii aceia il convinsera sa nu-i ia viata.Pe de alta parte sangele ei va avea un gust mult mai bun cand va fi mai insetat.Nu era nevoie sa o consume in seara asta.S-a apropiat aproape uitand de sete vrajit de privirea fetei care il facea foarte curios.

-Stiam ca no vei face,isi spuse ea,dar vocea ii era atat de slaba incat abia a auzit-o.Ma bucur ca teai razgandit, a continuat ea apoi a cazut din pat ca si cum cuvintele ar fi extenuat-o.El se apropie mai mult,mai aproape decat fusese vreodata de coneva care sa nu-i fie victima.I-a dat la o parte parul scurt de pe fata si ia ridicat capul.In curand ii vor taia din nou parul.Ochii negrii se potriveau perfect cu intunericul celulei si el observa mutiple arsuri lasate de electro-socuri.Simti o furie brusca.Ce a facut aceasta fetita epntru a merita un astfel de tratament ?Cum era oare posibil sa fie o amenintare pentru sociatate incat sa fie chinuita in halul asta pentru restul vietii sale ?

Se misca incet,si ii lua capul in mainile sale reci.Ofta,de parca mainile sale ar fi ajutat-o cu ceva.Parea sa nu poata dormi chinuita de fantasmele mintii.In timp ce se uita la ea,realiza ca era atat de slaba si arata atat de bolnava.Oare pielea sa palida vazuse vreodata soarele ?Era la fel de palida ca si el.Venele i se vdeau albastre prin piele,iar cearcanele de sub ochi parea la fel de negre ca si carbunele,iar pielea i se intindea pe pometi si umeri.

O aseza inapoi pe patde care piciorul ii era legat.Fugi intr-un suflet pana la bucatarie si lua paine si supa si le aduse inapoi la ea.A incercat s-o trezeasca,dar nu era in stare decat sa-si deschida pe jumatate ochii.I-a dat mancare si a privit-o cum mesteca incetisor.I-a dat si supa si a privit cum incet a sorbit putin.

-Multumesc,a soptit ea in timp ce el iesea pe usa.

In timp ce pleca smulse hartia de pe usa care ii spunea ce el avea nevoie sa stie.Mary Alice Brandon,19 ani.Trebuia sa afle ca s-a intamplat cu aceasta fata abandonata.

Pana la rasarit nu avusese timp sa verifice datele despre Mary sau Alice asa cum ii spunea familia ei.Datele depsre ea te faceau sa te intristezi.Familia ei o adusese acolo la sfatul doctorului.Era cel putin confuza dar probabil ca avea schizofrenie severa,si acesta era diagnosticul pe care i-l dadusera majoritatea medicilor care incercasera sa o ajute.Incercasera sa o impiedice sa mai vada si sa auda lucrurile care o bantuiau in fiecare minut al vietii.Nu erau normalele obiecte ciudate sau voci cele care ii intunecau mintea.Nu,erau viziuni care pareau atat de reale incat o transportau intr-o alta lume.Chiar si inainte ca medicamentele si socurile eletrice sa distruga putina contienta pe care o mai avea,era incapabila sa se integreze in societate.De mica le spunea parintilor care oameni vor muri sau ca se va schimba vremea.Cand a crescut a devenit evident ca viziunile constante ii vor pune siguranta in pericol. « Crizele » asa cum le numeau parintii se intamplau pe neasteptate si o lasau inconstienta.Nu putea nici macar sa iasa afara din casa.A fost uimit de faptul ca nimeni nu a bagat de seama ca aceste « crize » dovedeau mai mult un talent decat nebunie.Chiar si familia ei fara educatie realiza ca viziunile ei se adevereau.Nu voiau ca doctorii sa ii trateze mintea,voiau sa inlature cu totul viziunile.Nu o mai voiau pe fata inapoi.

El a decis sa afle mai mult de la un membru din tura de noapte.Se duse sa gaseasca doctorul inalt cu parul negru care rareori parasea biroul in timpul noptii.

-Doctore,Kelly,pot vorbi cu dumneavoastra ?intreba el amuzat cand doctoral tresari.Nu mai vorbise niciodata cu acest doctor tanar si il cunostea numai ca pe cel care arata mai mult ca un vampir decat el insusi.Dr. Keller se uita la el socat si Robert zimbi delicat catre el.Dr. Keller se astepta la un gropar hidos,dar tanarul din fata sa semana mai mult cu un inger blond,iar doctorul ramase uimit in fata lui.Atat de previzibili,demni de mila si slabi sunt oamenii astia,gandi el.

-Oh…scuze.Esti Bill,intreba el ?

-Nu,domnule,sunt Robert,Robert Giles.Lucrez prin cladire si conduc morga.Doctorul Kelly clipi brusc cand Robert mentiona morga.Era o reactie normala.

-Verificam bolnavii si am gasit-o pe Mary Alice Brandon bolnava in celula sa,sau cel putin cred ca e bolnava.Imi puteti spune mai multe despre ea?
-Nu stiu mai mult decat ce e in dosare.E un caz foarte trist.Are unul din cele mai hrave cazuri de schizofrenie pe care le-am vazut.Foarte pacat.E atat de draguta.Doctorul zambi delicat.Era evident ca stia cate ceva despre acea fata despre care zicea ca nu stie nimic.Dezgustator.Nu ii pasa de sanatatea mintala a pacientei lui,chiar daca era atat de draguta.

-Da,dar ce se va intampla cu ea?

-Ei bine,vom face tot ce vom putea pentru ea,spuse grabit.Nu cred ca exista vreo speranta de plecare de aici pentru ea,totusi.Nu a mai pasasit incinta de 6 ani.Din pacate,singurele solutii sunt tranchilizantele si tratamentele cu socuri.Mintea sa aproape a disparut,asa ca nu conteaza prea mult ce ii facem.Doctorul o spune intr-un asemenea fel incat Robert isi dadu seama imediat ce avea de gand sa-i faca,da nu o facuse deja.Lui Robert nu ii placea de acest om care era atat de incantat sa gaseasca fete dragute in colturile intunecate ale acestui loc.Decise ca acest om trebuie sa moara.

Robert incepea sa-si formeze un plan in timp ce parasea birourile pentru a se intoarce la munca sa macabra.Ce ii facea acestei fete il facu sa se infurie.Ea nu mai vazuse soarele de 6 ani,si nu mai traise fara medicamente tot atat de mult.Fusese dusa la tratamente cu socuri in urma cu 3 ani,si acum era un tratament constant.Numa Dumnezeu stia ce se intampla atunci cand usa era inchisa.Era torturata de acei binevoitori ,dar imbecili doctori.

Robert mergea in celula sa in fiecare noapte ,incercand sa deslege misterul mintii ei,si ca sa o hranesca.Trebuia sa-si ia precautii inate sa vina s-o vada,pentru ca sangele ei cu miros delicios era o tentatie constanta.Mancase mai mult de 3 ori intr-o saptamana.Daca nu o facea stia ca nu putea sa reziste sangelui ei.

Mintea sa a evaluat posibilitatile a ceea ce putea insemna acest talent pentru el.Ii putea fi de folos ca vampir ?Vazuse ce poate veninul sa faca unui corp distrus,dar unei minti distruse ?Daca ar fi reusit cumva s-o transforme fara sa o omoare,va fi la fel cum este acum ?Va fi asa cum si-a dorit cand transformarea se va termina ?Dar putea s-o lase aici ?Fata ei ii era mereu in minte,si tanjea dupa compania ei,chiar nebuna si legata in acest loc.
Termina tratamentul cu socuri electrice,dar asta insemna ca ii vor fi administrate in curand tranchilizantele.Acum ca o vazuse nedrogata intelegea decizia docotrilor de a o tine sedata.Era plecata din lumea asta si vedea lucruri care nu se intamplasera inca.Reactiona violent la fiecare viziune,iar tipetele ei erau auzite in intreg holul.Viziunile o facusera de-a dreptul nebuna si incapabila sa faca diferenta intre realitate celulei si viziunile din mintea ei. Era asta din cauza mintii ei sau din cauza tratementelor si a locului asta ?
In fiecare noapte se trezea din lumea ei,incercand sa se uite la el.Era mereu intuneric in celula chiar si cand a adus o lanterna.I-a luat 2 saptamani pana sa poata sa vorbeasca si timp de cateva nopti spunea acelasi lucru.
-Tu esti,Jasper ?intreba ea.
-Nu,sunt Robert.Iti aduci aminte de mine ?
-Nu,nu cred.Il caut pe Jasper,dar nu il gasesc.Este foarte important,dar nu stiu de ce.
-Nu cunosc niciun Japer,imi pare rau.
-Pacat,trebuie neaparat sa-l gasesc.Este foarte important…si vocea ii palea.Deseori dura numai cateva minute inainte ca o alta viziune s-o tulbure.
Pana in a 4 noapte,era destul de lucida incat sa-l astepte.A venit bine hranit de la un alcoolic care murea de o boala la ficat.De data asta,insa Alice se uita la el inspaimantata.
-De ce te temi,Alice ?a intrebat cat mai bland cu putinta.
-De ce ai factu asta ?De ce ai omorat-o ?Era terifiata,iar vocea ii tremura.
-Nu mi-am dat seama ca ai vazut asta,spuse el cu o voce care ii trada socul.Mananc altfel decat mananci tu.Te sperie,dar e necesar.Promit,n-o sa-ti mai fac asta niciodata.Mintea,dar nu conta.Ti-am adus ceva.Tinea 2 jumatati de mar.
Alice se uita la el uimita.Era in mod evident confuza asa ca intreba :Ce este ?Mancare ?
-Da,este un mar.Iti aduci aminte de mere ?Dadu din cap si intinse o mana firava.Lua un mar si il invarti in mana.Este minunat.Uitate al culoare.sopti ea in timp ce privea marul.Robert se intreba din nou cat rau ii facusera acestui biet suflet.
O privi in timp ce lua o muscatura mica si fata i se lumina.Ochii ii erau brusc atenti.Il manca incet,savurand fiecare muscatura.Chiar zambi putin,si asta ii facu fata sa straluceasca. In timp ce o privea se hotari.Trebuia s-o ajute cumva.
-Alice,ce iti mai amintesti despre viata ta in afara sanatoriului ?
Paru derutata de intrebare,dar apoi zise :Imi amintesc o perasoana numita Mama.Mirosea atat de bina si cred ca imi placea sa fiu cu ea.Erau o multime de oameni.Era foarte mult albastru si camere erau foarte mari.Erau 3 copaci,cred si lucruile nu era asa intunecate.Asta e tot.
-Iti amintesti numele tau ?
-Alice.
-Alice si mai cum ?
-Cum adica ?Nu inteleg.
-Majoritatea oamenilor au mai mult de un nume.Au 2 sau 3,si stiu cat ani au si de unde vin,raspunse el repede,dandu-si seama de gravitatea situatiei.
Numele meu original e Asvald si sutn fiul lui Advund.Acum imi zic Robert Giles.M-am nascut acum 1200 de ani ca si fiul unui conducator de clan viking.Am fost tranformat in ceea ce sunt acum in Scotia medievala.Acolo ne-au atacat 2 vampiri in timp ce schimbam bunuri cu Scotienii.Satenii i-au alungat cu foc.Eu am fost singurul supravietuitor,dar am fost preschimbat in vampir.De asta beau sangele oamenilor de aici.Este modul in care supravietuiesc,si este un dar pe care il dau lor.Vezi tu,pot sa le redau pacea.
-Oh ;zise ea.Nu era socata sau inspaimantata.Poti sa-mi redai si mie pacea ?El se uita in ochii ei si vazu doar inocenta si dorinta.Voia sa se elibereze din viata asta.
Merita mai mult de atat,iar el putea s-o slaveze,dar avea nevoie de informatii mai intai.

Textul ii apartine lui Openhome (http://www.fanfiction.net/s/5295249/1/Singularity)

Astept parerile voastre…