Silent Tears

capitolul 7

–         Mama! Casper m-a lovit!

–         Ba nu! Tu ti-ai folosit puterea aia pe mine! Mama …. Carlie m-a facut sa o lovesc!

–         Ba nu!

–         Ba da!- Casper

–         Ba nu!- Carlie

–         Ba da!- Casper

–         Ba nu!- Carlie

–         Ba da!- Casper

–         Ba da!- Carlie

–         Ba nu!

–         HAHAHA!!! Ai dreptate, fraiere Cass!!

–         Nu. Mai. Imi. Spune. Fraier!

–         Si daca zic?

–         BINE! Daca asa vrei sa joci ! Haide ! Gay Kay!

–         Bine!

–         Bine!

–         Bine!

–         Bine!

–         Bine!

–         Gay Kay ! Ma enervezi! Inceteaza! Daca nu termini… te arunc pe geam!

–         Haide!

POC!

Am alergat jos inainte sa-si inceapa lupta si sa-mi distruga frumoasa mea locuinta. In living Casper statea cu fata spre geam, cu un zambet imens pe buze. Carlie statea in fund, afara in iarba, inconjurata de sticla. Am oftat. Oare puteau sa aiba si ei vreodata o conversatie normala, care sa nu sfarseasca cu vreunul dintre ei aruncat pe pereti? ( sau fereastra dupa caz).

–         Casper Masen Swan! Carlie Elizabeth Swan!

S-au intors sa ma priveasca. Zambetele se transformasera in frica.

–     Imi pare rau mama! Se balbai Casper.

M-am intors spre Carlie care inca nu-si ceruse scuze.

–     Imi pare rau mama, dar nu sunt eu de vina, e vina lu’ Casper! A zis grabita.

–     Ce? Nu-I vina mea deloc!

Offf! O luam de la capat!

Inceta-ti discutia!

–         Mama! Au spus in acelasi timp. Oh. Deja au terminat? De obicei dureaza vreo cateva ore pana ii calmez.

Fetele lor au trecut de la speriate la fete de catelusi. Ooooo! Ce dragut! Cum ar trebui sa-I pedepsesc daca ei mereu fac ochi de catelusi? Cateodata ai crede ca au 7 ani dupa felul cum se comporta. Dar aveau defapt 84 de ani omenesti, dar mereu inghetati la 16 in ani de vampire. Pun pariu ca va intrebati ce caut eu cu doi copii. Ei bine… ei sunt copiii mei. Sunt gemeni. O fata, Carlie si un baiat, Casper. Amandoi sunt jumatate om, jumatate vampir.

Casper are parul castaniu, o combinatie intre al meu si al lui Edward. Are fata  lui. Are nasul meu. Totusi e ciudat, Casper seamana foarte mult cu el. In schimb, Carlie e la fel ca mine. Are parul tot castaniu. Are fata ca a mea, in forma de inima, cu buze pline si roz. Casper si Carlie au ochii le fel, caprui, cu nuante de verde si albastru in ei. Verzi, de la Edward din viata umana. Albastrii, de la viata mea de vampir. Caprui, de la dieta lor vegetariana. Ochii lor sunt diferiti de ochii vampirilor deoarece sunt jumatate oameni, jumatate vampiri.

In caz ca va intrebati, eu inca mai am ochii albastrii, cu nuante de auriu prin ei. Sunt diferiti de ochii obisnuitilor. Sunt albastrii din cauza felului in care am fost transformata in vampir. Am fost schimbata pentru ca am ramas insarcinata cu unul si nu am fost muscata. Auriul pentru ca veau sange de animal.

–         Mama! Alooo..? au zis amandoi in acelasi timp.

S-au intors la conversatia mea, observand ca visam cu ochii deschisi. M-am uitat la Carlie si Casper. L-am vazut pe Carlie uitandu-se la Casper si dand din cap. L-am privit pe Casper care ranjea ca o pisca Cheshire.

–      Orice v-ati gandi, sa stiti ca nu va merge, le-am spus intrerupandu-le conversatia mintala.

Pentru ca erau gemeni, puteau sa poarte discutii prin telepatie.

Nu-mi placea cand faceau asta. Insemna ca puteau avea conversatii private fara ca eu sa ii aud. Cu siguranta credeau sa asta e raiul. Nu multi adolescenti puteau tine atat de multe departe de mama lor.

Era timpul sa preiau controlul.

–         Carlie, ridica-te si fa curat. Asigura-te ca inlocuiesti fereastra. Stii de care sa iei. Ai mai spart-o cam de un million de ori, am murmurat ultima fraza in timp ce expiram.

Carlie a ras si s-a ridicat. S-a scuturat de mizerie si a inceput sa stranga.

–         Casper, hmmm….incercam sa ma gandesc la o pedeapsa. Dar nu erau foarte multe lucruri de facut.

–         Ha! Nu mai e nimic de facut, asa ca ma duc in camera mea. Mersi mama! Cateodata credeam ca baiatul asta putea sa-mi citeasca mintea.

–         Stai pe loc Cas! Ma vei ajuta sa… sa gatesc!

Ochii lui Casper s-au marit de groaza. Ultima data cand a incercat sa ma ajute, a fugit din bucatarie tipand. Zicea ca erau prea complicate ingredientele. Odata m-a intrebat ce e un castravete.

Am ras amintindu-mi momentele astea.

–         Nu mama! Orice dar nu asta! Te rog! Te implor!

–         Nu trebuia sa fii asa de infatuate. Acum, haide! Am  nevoie de ajutorul tau sa va prepar cina.

–         Mama!!! Stii ca eu si Casper uram mancarea umana.

–         Stiu asta. Am mai avut conversatia asta de multe ori, Casper. Aveti nevoie de mancare. Pana la urma sunteti pe jumatate oameni.

Casper ranji. Puteam sa vad cum un bec se aprindea deasupra capului. Si-a intors capul spre Carlie care inlocuia geamul spart.

–         Carliiieeee? a spus cu o voce cantata.

–         Ce? A raspuns, nefiind atenta la ce se intampla in jurul ei.

A mers la ea si i-a ridicat mana.

– Casper, stiu de puterile tale. Sunt chiar foarte tari! Dar ai uitat un mic detaliu…daca pot sa citesc si sa manipulez mintile oamenilor, nu inseamna ca pot sa incerc asta pe mama. Are un scut mental; la fel ca oricare alta putere. Nu pot sa cred ca ai uitat asta! Zise Carlie arucandu-si mainile prin aer.

Ranjetul de pe fata lui Casper a disparut imediat. Statea intr-un loc, mut de uimire, nestiind ce sa mai faca. Cred ca era rusinat.

Cred ca a fost mult prea prins in lumea lui micuta si a uitat de una dintre puterile mele. Scutul meu mental.

Casper ofta in semn de infrangere si ma urma in bucatarie. Am inceput sa scot ingredientele ca sa ma apuc de gatit. Casper statea in pragul usii, urmarindu-ma cu o privire intensa.

–         Casper, am oftat. Mancarea nu te va omori, am ras. Incerca-ti sa va imaginati mancarea urmarindu-l pe Casper. Foarte amuzant.

–         Nu e amuzant, mama! Se vaita Casper.

–         Haide Casper! Nu te mai smiorcai ca un bebelus si treci si spala salata.

Casper simti mirosul si a dat din nas.

–         Beac ! Mancare ciudata de oameni, mormai in timp ce se indrepta spre chiuveta.

Dupa ce Carlie si Casper si-au terminat cina, cu multe incurajari din partea mea, s-au jucat Wii. Curand s-a facut tarziu si s-au dus la culcare. Nu aveau nevoie de somn in fiecare noapte ca ceilalti oameni. Mergeau la culcare odata la cateva saptamani, si dormeau cel putin 10 ore.

M-am dus in living si am ramas in prag. Imi iubesc casa. E singurul loc in care pot sa fiu eu. M-am uitat in colt si am vazut pianul meu negru si elegant. Am zambit timid si am am mers spre el. Da, am invat sa cant la pian dupa ce i-am avut pe gemeni. Doar prin muzica ma puteam exteriorize si imi amintea si de Edward. Deasemenea, pianul ma linisteste, asa ca am decis sa invat sa cant la el. M-am asezat pe bancuta. Am trecut degetele peste clapele de fildes si am incepu sa cant. La inceput, muzica a inceput incet, in ritm trist. Dupa un timp mi-am dat seama ca imi cantam catecul de leagan. Mi-am luat ceva timp sa-l invat, ascultand cd-ul pe care mi l-a daruit Edward. Dar imediat cum l-am invat, il cantam aproape in fiecare seara. Lacrimile imi inghionteau ochii. Lacrimi care nu ar fi cazut niciodata. Dupa ce am terminat, am izbucnit in hohote.

Am simtit doua perechi de maini inconjurandu-mi spatele. Mi-am ridicat privirea si i-am vazut pe Carlie si Casper.

–         A fost frumos mama, sopti Carlie.

Gemenii stiau totul despre trecutul meu, inclusiv anii de om. Le-am zis orice. Casper si-a pierdut controlul si a dat un pumn peretelui. A lasat o gaura adanca. A zis ca nu si-a dat seama cat am suferit in anii mei umani. Casper era mult prea protector. La fel ca tatal lui. Carlie si-a pastrat controlul si si-a prins puntea nasului intre degetul mare si aratator. Ceva ce Edward facea.

–         Credeam ca dormiti!

–         Nu. Doar ne prefaceam ca dormim cand ai venit san e verifici.

–         Carlie…am atentionat-o.

–         Chiar ne prefaceam. Oricum, te-am auzit cantand la pian. A trecut o vreme de cand ai inceput sa compui, asa ca am coborat ca sa ascultam.

M-am uitat la Casper care imi zambea simpatic. Stiam ca e furios, dar nu voia sa o arate. Am vazut ca tinea in cealalta mana o poza. M-am incruntat in semn de confuzie. Casper mi-a urmarit privirea si a ascuns fotografia in spatele sau.

–      Ce-I aia Casper?

Casper se uita ezitant la Carlie. Am auzit-o oftand si m-am intors sa o privesc. Dadea din cap spre Casper, care ofta si el/

–          Imi pare rau mama. Voiam doar sa vezi…

A scos fotografia din spate si mi-a aratat-o. Am ramas fara aer. Era o poza cu Edward si cu mine, imbratisati, zambind de parca nu era nimic pe lume care ne-ar fi putut distruge fericirea. Nu ma vazusem poza aia de ani de zile! Acum cand o priveam, mi-am dat seama cat mi-a lipsit. Iar am inceput sa plang. Casper m-a strans in brate si mai strans si nu mai inceta cu scuzele.

–      Casper, nu e vina ta, am incercat sa zic printer hohote.

–      Imi pare asa de rau mama. Imi pare rau. Carlie si eu am vrut doar sa-I mai vedem fata din nou. Voiam doar sa avem o imagine clara cu el in minte.

–       De ce? Stiam ca e o intrebare prosteasca; era tatal lor. Aveau dreptul sa stie cine e, cum arata si cum era.

–        In caz de ceva…

–        In caz de ce? Am intrebat

–        Mama, nu e nimic. Doar doream san e uitam la fotografie. Casper isi pierde mintile. E furios. Asta e tot, a raspuns Carlie in locul fratelui ei.

–        Oh. Bine. M-am uitat jos la degete si am icneput sa ma joc cu ele. Nu stiam daca sa o cred pe Carlie sau nu. Am oftat. Ea e copilul meu si ar trebui sa am incredere in ceea ce zice. La fel si cu Casper.

–        Aveti nevoie de somn. Duceti-va la culcare, amandoi.

S-au ridicat de pe bancuta si m-au imbatisat inainte sa urce la etaj.

–        Noapte buna, mama. Au zis amandoi din dormitoare stiind ca ii pot auzi

–        Noapte buna Kay. Noapte buna Cas, am soptit privind clapele negre din fildes.