Silent Tears

capitolul 10, partea 1

EDWARD POV

– Edward, treci incoace CHIAR ACUM! O sa intarziem la scoala! Striga Alice din capatul scarilor. Imi aminteam sa nu mai scot la iveala partea rea a lui Alice…niciodata.

Am oftat si m-am ridicat de pe canapeaua mea neagra ca sa ma imbrac. Purtam jeansi negrii si o camasa alba, cu manecile ridicate deasupra cotului. Mi-am pus jacheta neagra si am coborat scarile.

In caz ca va intrebati, ne-am mutat inapoi in Forks acum 2 ani. Alice a vrut sa ne intoarcem, asa ca a convins intreaga familie sa ne mutam la loc. Dar ei au zis ca daca eu nu vreau, nu vor merge nici ei. Nu doream sa-i opresc, asa ca am acceptat.

– Of! In sfarsit! Alice a ridicat mainile in aer.

Am facut o grimasa si am mers in garaj cu ea.

– Rosalie, Emmet si Jasper sunt deja in drum spre scoala in masina lui Rosalie. Esme si Carlisle sunt la vantoare; au zis ca se vor intoarce mai tarziu in seara asta.

– Hmm, nu aveam chef de vorbit. La fel ca in fiecare zi.

Alice si-a dat ochii peste cap.

De-abia mai vorbeam cu familia mea de cand am parasit-o pe Bella. Mi-am petrecut ultimii 100 de ani inchis in camera mea. Esme si Carlisle au incercat sa ma faca sa ma simt mai bine, dar eu nu vroiam sa ma simt ,, mai bine”. Bella a murit din cauza mea. Singura si unica mea dragoste… a murit. Acum cateva decenii, Jasper mi-a simtit emotia si nu a mai putut suporta, asa ca el si Alice au plecat pentru o luna intreaga. Asa de rau a fost.

Ne-am urcat in Volvo si am plecat spre scoala.

Parca a fost ieri. Ziua in care am aflat ca Bella a murit.

*************

Stateam pe canapea, holbandu-ma la tavan. Eram un nimic fara Bella. Eram ca un zombie, cum isi zicea Alice. Sa o parasesc pe Bella, a fost cel mai prostesc lucru, cea mai  idioata decizie pe care am putut s-o iau vreodata. Dar trebuia sa stau departe de ea pentru ca Bella sa traiasca o viata normala de om.

Ma gandeam la Bella mea. Felul in care zambea. Cum ochii i se luminau cand radea; ca un clopotel in bataia vantului sau chiar mai frumos. Minunata ei roseata din obraji…

Coltul gurii mi se ridica un pic. Sa ma gandesc la ea ma facea sa ma simt un pic mai bine, si de asemenea imi starnea lacrimile, de tristete si fericire.

Chiar atunci, usa dormitorului se izbi de perete. Alice. Ochii ii sticleau de lacrimi pe care niciodata nu le-ar fi putut lasa sa cada.

– Alice?vocea mea de-abia se auzea.

– EDWARD!

– Ce s-a intamplat?am incercat sa-I citesc mintea dar ma bloca.

Ceva trebuia sa fie in neregula daca ma bloca. M-a ridicat de pe canapea si m-am pus in fata ei.

– Alice, spune-mi!

Mi-a spus sa ma asez pe canapea.

Restul familiei statea in pragul usii, cu fete ingrijorate. Le-am citit gandurile, dar nu stiau de ce Alice se purta asa.

– E despre Bella.

– Ce e cu Bel? TI-AM SPUS SA NU TE MAI UITI IN VIITORUL EI!

– Stiu si imi pare rau! Doar am vrut sa vad cum o mai duce! Dar cand m-am uitat in viitorul ei, era…gol.

Am auzit 5 rasuflari taiate de la usa.

– CE? Nu, nu, nu! Nu se poate! UITA-TE DIN NOU! Stateam in fata ei si mi-am trecut mana prin par.

Alice si-a inchis ochii si s-a concentrat; cand i-a deschis, a dat din cap.

-Nimic, a soptit.

Mi s-au inmuiat genunchii. Am cazut pe podea si am fost cuprins de frisoane. Nu se putea! Bella mea.. moarta?

Am simtit cum cineva s-a asezat langa mine si mi-a mangaiat capul. Am auzit-o pe Alice murmurand niste cuvinte linistitoare in mod constant la urechea mea, trecandu-mi degetele prin par. Am plans si am plans. Am imbratisat-o mai starns pe Alice.

– E doar din v-vina mea! Nu tre-trebuia s-o las!vocea imi era tremuranda pentru ca Alice ma tinea.

– Nu, nu e Edward. Nimic din toate astea nu s-au intamplat din vina ta, a zis incetisor.

Stiam ca e numai vina mea. Alice zicea sa doar ca sa ma faca sa ma simt mai bine. Am ramas pe loc si am ascultat gandurile familiei mele.

Edward arata asa de vulnerabil… Bella… frumoasa mea fiica… e moarta- Esme.

Bella… moarta? Doamne..’ Carlisle.

E vina mea. Daca nu saream la Bella de ziua ei, nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat- Jasper.

Sora mea..moarta?- Emmet.

Stiu ca nu am tratat-o pe Bella asa de frumos cum ar fi trebuit; ne facea familia completa. Si acum e dusa- Rosalie.

Bella e moarta! Doamne Sfinte! De ce??- Alice.

Alice era cea mai calma, dar iat-o aici, strigand in capul ei.

– Ar trebui sa ne ducem in Forks sa verificam daca Bella e… moarta, imi sopti la ureche.

Am dat din cap usor si m-am ridicat. M-am frecat la ochi.

– Alice si eu ne ducem in Forks sa verificam daca- lacrimi mi-au umplut ochii, iar buzele imi tremurau.

Din fericire, vorbi Alice.

– Ne ducem in Froks. Ne vom intoarce la sfarsitul noptii.

Nu doream sa spunem cuvantul…moarta. Chiar si gandul la asta ma facea sa ma simt ca lovit in stomac de Emmet, sau mai rau.

Asa ca am plecat. Am fugit in liniste spre Forks. Nici Alice nici eu nu aveam chef de vorba.

Moarta Bellei e numai vina mea. Daca nu o paraseam asta nu s-ar fi intamplat. Trebuia sa fiu acolo pentru ea, protejand-o.

Speram din toata inima ca Bella era in viata.

Puteam simti mirosul familiar de iarba si muchi. Ploaia cadea din cer.

Inainte sa ne dam seama, eram in Forks, in fata casei lui Charlie. Am fugit spre fereastra Bellei si am deschis-o.

Camera ei era dezordonata. Rafturile biroului erau pe afara. Hainele ii erau imprastiate pe podea. Pijamalele erau pe pat, iar uscatorul de par era inca bagat in priza din perete. Un strat gros de praf era peste tot. Puteai zice ca nimeni n-a mai fost pe-acolo de ceva timp. Aroma dulce de capsuni si frezie nu mai era. A palit.

Dar Bella nu era acolo…

***********

– Haide. Am ajuns, vocea moale a lui Alice m-a trezit din visare.

– Oh, scuze. Ea a zambit la mine incurajator.

De la moartea Bellei, familia era mereu grijulie cu ceea ce-mi spunea si cateodata…isi controlau gandurile. Stiam ca era greu pentru ei, dar apreciam ceea ce faceau.

Am vazut ca deja parcasem masina langa BMW-ul rosu decapotabil al lui Rosalie. Am oprit motorul si am scos cheia din contact. Am tras are in piept si am coborat din masina.

Statea langa masini vorbind in viteza de vampire. Adica.. familia mea facea asa. Am blocat gandurile tututor si le-am ascultat conversatia. Asta pana cand… am vazut trei masini intrand in curtea scolii. Muzica se auzea din masina rosie. Nu era genul meu de muzica.

Gandurile oamenilor o luasera razna. Da, bine, masinile erau frumoase. Iti dadeai seama ca erau bine intretinute. Mai ales masina alba.

Si-au parcat masinile vizavi de noi. In timp ce parcau, le-am vorbit repede.

– Cred ca sunt vampiri. Cine altcineva ar conduce ca ei? Oamenii cu siguranta ca nu.

– Vampiri? Wow. De ce nu i-am vazut venind in Forks? Sopti Alice.

– Nu stiu Alice. Dar nu le pot citi mintile…mai intai trebuie sa stim daca sunt o amenintare pentru noi. Daca ne expun?

– Nu-ti face griji. Sunt sigura ca nu-s prosti. Doar daca vor sa fie omorati de Volturi.

M-am crispat la auzul numelui.

Cand am aflat ca Bella era moarta intr-adevar, am planuit sa ma duc in Italia si sa le cer sa ma omoare. Dar Alice a vazut ce planuiam, asa ca si-au tinut ochii pe mine.

Imi pare rau Alice. Nu doream-

Nu-i nimic Alice. Acum sa-

Am auzit cateva susoteli venind de la oameni. Ne-am intors capetele ca sa vedem de ce barfeau.

Si iata-i. Doi vampiri? Sau…oameni? Nu. Sigur erau vampiri. Aratau cam de 16 ani. Doi vampiri care semanau. Erau o fata si un baiat. Pareau ciudat de familiari…?

Am auzit-o pe fata razand. Se uita exact la mine. Si baiatul se holba la mine. Daca privirile ar putea ucide as fi mort demult, am gandit eu.

Ce le-am facut? Ma gandeam. Fata radea infundat incat numai vampirii ar fi putut auzi. I-am vazut privirea adresata baiatului, ca dupa aceea sa izbucneasca intr-un ras negru amandoi.

M-am intors sa-mi privesc familia. Gurile le erau deschise si la fel. Se holbau la cei doi vampiri. Si dupa aceea la mine. Si tot asa, la mine, la ei, la mine, la ei.          

-Ce?am suierat.

– N-nimic.

Le-am citit mintile dar auzeam imnul national in 4 limbi diferite.

M -am incruntat. M-am uitat la cei doi vampiri. Amandoi se holbau la mine, trimitand pumnale prin ochi.

Toate s-au petrecut in mai putin de 10 secunde.

Dar cine era in cea de-a treia masina?

Ca la comanda, usa Lamborghiniului negru s-a deschis.

O femeie, cam de 17, 18 ani a iesit din masina. Avea bucle maron pe spate. Iti dadeai seama ca era vampir chiar daca statea cu spatele la mine; a trantit portiera si a blocat-o. Si-a luat geanta si si-a pus-o sigura pe umar. Vampirul s-a intors si i-am vazut fata.

Mi-am auzit familia in spatele meu. Eu? Nu puteam zice nici pss. Ramasesem fara cuvinte.

S-a uitat la cei vampiri mai tineri si le-a urmarit privirea. Cand m-a vazut, ochii i s-au marit de uimire.

– Edward, sopti.